Stimați telespectatori, sunt o doamnă și vă prezint un tovarăș

de Simona Catrina

 

Eu, una, m-am cam săturat de victimele care-și duc sărurile la năsuc atunci când vine vorba de fostul și prostul regim comunist. La Antena 3, Sanda Țăranu s-a văicărit cu onduleuri în voce: ”Umilința ne doare, asta ne supără cel mai tare”. Oh, îmi dau lacrimile, cu greu le blochez în incinta ochilor.

Îmi pare rău, dar vârsta respectabilă a Sandei Țăranu și experiența ei în TVR nu mă tulbură în asemenea hal, încât să uit faptul că doamna șpicheriță a consimțit ani de zile să prezinte emisiuni comuniste, să facă parte dintr-un sistem infectat, să profite de conjuncturi politice scârboase, fără să se simtă prea umilită.

Cine vorbește de umilință în țara asta? Logic, toți aceia care au mestecat compromisuri, ba le-au și rumegat, în schimbul unor privilegii circumstanțiale. Poate doamna Țăranu să spună că era obligată să prezinte remarcabilele realizări ale societății socialiste multilateral dezvoltate? Nu cred. Era legată-n lanțuri grele, în curtea televiziunii? Nu. Dar era un post cald, pufos, bănos.

Îmi amintesc de un interviu pe care Sanda Țăranu l-a acordat ziarului Adevărul, anul trecut, unde punea totul pe spinarea destinului ei și norocului chior (desigur, dumneaei se exprima ceva mai lemnos). Că până și descinderea în televiziune a fost o chestiune de ”destin”. Că-i făceau ăia șicane, dar că i-au dat și multe porunci sclipicioase, gen prezentarea Cerbului de Aur și a multor alte show-uri rentabile și ca blazon, și ca oportunități.

Un singur lucru aș vrea să știu în clipa asta: de ce unii angajați râzgâiați ai sistemului comunist sunt scuipați, iar alții transformați în eroi? Pe ce criterii se triază victimele? Poate n-am priceput eu, poate nu cunosc toate căptușelile sistemului. Dar cred că un mucles obștesc ar fi un prim semn de bun simț elementar.

Daca iți plac articolele noastre, da-ne LIKE pe Facebook!

  • SAMUEL

    Daca taceai, tanti… filozoafa ramaneai…

  • Constantinescu_viorelsorin

    trebuie sa fii tampit sa crezi ca o anume persoana in comunism a ajuns in anumite posturi pe merit sau fara sprijin din partidul mult iubit,din pacate si acum functioneaza la fel de bine

  • http://www.facebook.com/people/Mady-Madalina/100000365864971 Mady Madalina

    Apoi de..acum au ramas doar oasele..carnita s-a papat toata in comunism…atunci unii mancau,altii se uitau….offf afurisita roata..tare rotunda e!!!!

  • Misteruldivin

    Simona Catrina..dar frustrata esti tanti…genul care se uita in gura oamenilor si in rest nu produce decat cuvinte jignitoare crezandu-se perfecta…ha,ha,ha.dar voi,”scriitoristii” de munca ati auzit?

  • Leonghoticus

    SANDA TARANU O adevarata Doamna ce a trecut de filtrele cele mai fine ale sistemului socialist un sistem ce nu lasa la TV sa apara tipe sampanizate siliconate cu fustele n vant de 10 cm lungime ,un sistem ce nu lasa sa apara la TV stiri shokk accidente crime ETC… a deservit in tr o televiziune ce nu traumatiza poporul cu publicitate toata lumea se culca la ora 10 ,30 pentru a putea lucra acum televiziunile sant non stop ca nimeni nu mai lucreaza fura prin societzati privatizate sau prin evaziuni fiscale in toate domeniile de activitate.Serialele cele mai reusite au fost la TVR prezentate de Sanda Taranu LINIILE MARITIME ONEDIN , DALLAS , OM BOGAT OM SARAC ,Kojak ,Colombo TOATE Emisiunile de azi sant lovite de nulitate si sant intrerupte de publicitate pentru a NAUCI POPULATZIA ! MULTZUMIM SECURITATZII JANDARMERIEI PRESIDENTIEI SI CONTRAINFORMATTIILOR ROMANE PENTRU GRIJA DEOSEBITA DE A DISTRUGE ACEST NEAM !

    • Corvinro

      E la misto, nu?

  • Dan Andrei

    Televiziunile care nu au consilieri de imagine, sa scoata din retina abonatilor aceste doamne babe profitoare ale celor doua sisteme. Voi chiar nu aveti demnitate ?