Mr. Bombastic, SRI fantastic

de Simona Catrina

Să mai aud eu pe careva că râde de sinergia faptelor, a lui Iliescu. Pe website-ul SRI, căpetenia George Cristian Maior transmite un manifest către populație, ca să înțeleagă toată lumea cu ce se ocupă serviciul secret susmenționat.

”Extinderea tipologiei riscurilor, sub presiunea erei informaţionale, a condus la accentuarea incertitudinii asupra viitorului securităţii europene şi euroatlantice” – ni se cântă, iar jumătate din utilizatori văd spirale indigo.

”Migrarea continuă a resorturilor decizionale şi acţionale în reţelele informatice determină noi forme de coagulare a securităţii prin care noile riscuri le modelează şi le transformă pe cele clasice” – ne lămurește Maior buștean, ca să ne mai revenim după frăzoiul anterior.

”Expansiunea lumii virtuale a condus la emergenţa unei noi dimensiuni a puterii statale, „puterea digitală”, cu efecte pe termen lung asupra cunoaşterii strategice şi acţiunilor statului în plan naţional şi internaţional” – mă scuzați, cred că ați adormit deja, poate ar trebui să ne comutăm pe YouTube, după un cântec de leagăn.

”Capacitatea de a colecta, procesa, analiza şi disemina informaţiile este cu atât mai importantă pe termen mediu şi lung, iar calitatea produsului de intelligence va fi fundamental determinată de abilitatea de integrare a informaţiilor obţinute din toate categoriile de surse, HUMINT, SIGINT, IMINT, OSINT etc, prin exploatarea progresului tehnologic ca multiplicator al eficienţei sau liant al metodelor de acţiune clasice şi moderne”. Doamne, SRI-ule, știm că ești serviciu secret, nu-i nimic, dar textele publice de pe site sunt mai ciudate și secrete decât hărțile teroriste!

”Generalizarea utilizării inovării ca bază a evoluţiei societăţii, schimbarea cutumelor de difuzare a informaţiei de la canale restrânse, ierarhice, pentru decizii puternic centralizate, la flexibilizarea şi aplatizarea ierarhiilor, transformarea modurilor tradiţionale de producţie în întreprinderi şi corporaţii virtuale capabile să reacţioneze rapid la dinamica pieţei şi includerea efectivă a informaţiei printre factorii de producţie sunt repere relevante ce modifică substanţial perspectiva evoluţiilor economico-sociale contemporane” – Vă rog să mă iertați că v-am torturat.

Eheeeei, mai țineți minte când demnitarii scriau limpede ca Ion Creangă? Cum spuneam, Iliescu știa să ajungă la sufletul nostru. Pe lângă compunerea SRI-ului, fraza iliesciană ”pus astfel în lumina, ancorat in sinergia faptelor, recursul la universalitate nu eludeaza meandrele concretului” e un fel de ”Somnoroase păsărele”.

Daca iți plac articolele noastre, da-ne LIKE pe Facebook!

  • Dinu Moguliciu

    tanti da’ pe matale cine te-a intrebat de sanatate ? nu ramai mai bine la tabloizdele tale ?