Gras, tuns, frezat

de Simona Catrina

E la modă să mergi la nutritionist, indiferent că ești gras sau slab, indiferent că nutriționistul e gras sau slab. Mergeam și eu pe vremuri, înainte să-mi răscroiesc stomacul chirurgical, desigur. Intram în cabinet și (așa am nimerit eu) dădeam de doctorița care avea circa 48 de kile. De fiecare dată, aproape că o bușea plânsul, văzând cum nici eu, nici alți rotofei nu făceam progrese deloc. Adică progrese… vorba vine, ea voia regrese de greutate. Se opintea să-mi explice cum aș putea să mă satur eu cu un ou fiert, o jumate de felie de pâine integrală și-un buchețel de broccoli călit în sos de iaurt.

Asta-mi aduce aminte de o scenă mortală, din serialul Little Britain USA (genial, în paranteză fie spus – uite, chiar am pus paranteză, nu vorbesc prostii). Filmul parodiază crâncen  șabloanele și metehnele americanilor și ale englezilor, în paralel. Printre altele, grașii se întâlneau la un fel de seminar cu o nutriționistă care, chipurile, îi învăța cum să scape de șuncile de pe ei – și, implicit, de șuncile din frigider. Nutriționista lor, spre deosebire de nutriționistele românce, era mai mult lată decât lungă. Era de-o răutate, de-un cinism și de-o meschinărie extrem de amuzante, însă. Politically incorrect. Într-o zi, le-a zis așa: ia hai să facem un exercițiu, voi îmi spuneți ce aliment consumați în exces, iar eu vă dau o variantă de schimb, o sugestie mai sănătoasă. Se ridică o obezică chicotitoare și zice că ei îi place înghețata la nebunie. Iar nutriționista i-a oferit alternativa hipocalorică: de câte ori ai chef să mănânci înghețată, mănâncă în loc de asta un cub de gheață, o să simți aceeași plăcere!

Cam așa funcționează lucrurile cu nutriționiștii. Le respect studiile și munca, dar au două mari defecte. Primul e că nu vor nici de-ai dracului să țină regim în locul tău, deși le plătești consultații grele. Al doilea defect e impresia lor înnăscută că un om normal poate trăi cu porții de 50 de grame fără să spargă zilnic capul cuiva, de nervi. Și să muște din volan – bine, asta o faci oricum, în traficul din România, chiar dacă ai burta plină.

Daca iți plac articolele noastre, da-ne LIKE pe Facebook!