Like a virgin, la ofertă

de Simona Catrina

Până azi, n-am știut că există mai multe grade de virginitate. Citind întâmplător un articol scris de un medic, specialist în chirurgie plastică, am aflat că a crescut aiuritor cererea de himenoplastii în clinicile private (și deci discrete) ale patriei. Pentru cei care au deschis site-ul mai târziu, precizez că himenoplastia e operația prin care o fată care nu mai e virgină redevine neprihănită.

După o sumară și amuzată cercetare, am constatat că în țara noastră peticirea himenului costă între 79 și 700 de euro. O să spuneți că decalajul e cam mare, ce fel de revirginizare e aia de 79 de euro, prin comparație cu cea care costă de aproape zece ori mai mult?

Ne-am interesat pentru dumneavoastră. Prețul depinde de cât de varză ești, scuzați-mi limbajul colocvial. Oricât de greu v-ar veni să credeți, există femei care sunt mai puțin virgine decât altele. Potrivit tarifelor practicate de clinicile private din România (singurele care reperează onoarea româncelor și clondirul cu mastică), o joacă nevinovată care a condus la o fisură a castității duduii nu se compară cu un himen care nu mai există de vreo doi ani, de când stăpâna lui a decis să-și facă de cap prin cluburi și prin paturi.

Dacă membrana purității e franjuri, te costă mai mult. Dacă e numai crăpată, ca un geam pe care l-a înfrânt gerul, te costă mai puțin. Cine dă o căutare pe Internet află că, dacă ai 350 de roni, poți redeveni perfectă, imaculată, sinceră, virgină. Asta dacă nu cumva te-ai destrăbălat în repetate rânduri, caz în care te costă mai mult. Dar dacă vrei să convingi vreun prinț al petrolului, din lumea (cum altfel?) arabă că ești un crin și-un nufăr, merită deranjul.

Daca iți plac articolele noastre, da-ne LIKE pe Facebook!

  • Comanalbert

    si la barbati cum o fi????