Mă Coelho, poate ai treabă și te reținem

de Simona Catrina

Să nu mă întrebați cum am ajuns pe blogul lui Paulo Coelho. Adică vă implor, întrebați-mă! Eram pe blogul Corinei Crețu (pe ăsta chiar să nu mă întrebați cum am ajuns!). Iar în blogroll-ul ei este și domnul scriitor Coelho. Oricum – într-o țară în care, dacă nu-ți place de Paulo Coelho, înseamnă că ești neam prost – eram și eu curioasă să văd cum arată pagina unui asemenea geniu mai mic.

Nu cred că e necesar să vă spun că nu-mi place Coelho nici cât să-l bârfesc, dar de data asta ispita era prea mare. Bun, deci pe blogul lui, Paulo înșiră (în engleză) propriile lui panseuri, un fel de ”best of”, de care el e foarte mândru, ca de niște filosofii majore (știți cum e el). Ia uite ce spune maestrul:

”Despre încrederea în sine: Nu-ți poți vinde prima carte dacă o subapreciezi pe cea care tocmai ți-a fost publicată. Fii mândru de ceea ce ai făcut!” (Nu de alta, dar ăsta a fost singurul mod în care Coelho a convins editura să-i mai publice un volum, după primul).

”Despre încrederea în alții: ai încredere în cititorii tăi, nu încerca să descrii lucrurile. Dă-le numai un indiciu și imaginația lor va lucra mai departe” (Cum să-ți explic eu ție, Paulică, dacă merg acum la șefii mei și le spun că luna asta n-am descris lucrurile, l-am lăsat pe cititor să-și mai bată și el țeasta, luna viitoare nu-mi mai iau leafa).

”Despre experiență: nu poți să scoți ceva din nimic!” (Cred că ăsta e plagiat după Funeriu).

”Despre scris: eu scriu cărțile care vor să fie scrise. După prima propoziție, subiectul curge până la sfârșit” (Mi-am dat seama că asta e tehnologia, este și motivul pentru care, după prima propoziție a lui Coelho, am închis cartea, deja știam unde duce).

Daca iți plac articolele noastre, da-ne LIKE pe Facebook!

  • Adina

    Mai nou, e de fitze sa NU-ti placa Coelho

  • Sebastian

    Slăbuț argumentat. Subțire. Și nu, nu-mi prea place Coelho.

  • Demonada

    exact.. hipsterii nu citesc coelho, caci e trendy sa nu ti placa ce i mainstream.

  • andreea-alexandra

    jurnalismul este extrem de selectiv. jurnalista ar fi trebuit mai intai sa-i descrie cariera, nu sa ma faca sa-l urasc pe “acest Coelho” dinainte de a-l cunoaste. Care dintre voi a citit mai mult decat Alchimistul ca sa spuna ca nu au continut cartile lui?! Scuzati-l atunci pe Paolo Coelho ca vinde carti si inca n-a murit!

  • Adicristi69
  • http://freelifestories.com/ Comanalbert

    bravo..un Martin Eden sau o Papusa nu mai vedem curand