Trei rețete șocante sau cum să crăpi la 25 de ani

de Simona Catrina

Iertați-mă, sunt conștientă că nu e un subiect serafic de sâmbătă. Dar am o neliniște: știți ce (dracu) mâncați? Era o întrebare retorică, sigur că nu știți. Articolele despre alimentație, deși paradoxal au audiență covârșitoare, ricoșează. Lumea persistă în inconștiență.

Cremvurștii, parizerul și pateul – Aceste produse, pe care le azvârlim pe gât de câte ori n-avem bani sau nevasta e prea nervoasă ca să gătească ceva, conțin niște porcării sinistre. Niște conserve cu pateuri din Romnânia au ocupat un onorant loc ultim în clasamentele alcătuite de Uniunea Europeană. Așa-zisul pate de pui conține cam 5% (ceva de) pui. În rest, pateurile la cutie, ca și cremvurștii și parizerul, sunt pline de slănină de porc (până la 40%), șorici, piele, oase tocate, mațe, ochi (da, ochi, ați citit bine) și ceva carne dezosată mecanic, adică incluzând cele mai scârboase zgârciuri. De ce credeați că sunt așa de ieftine, din modestia lor caracteristică? A, apropo, și hot-dogii din marile capitale ale lumii sunt construite din aceleași ingrediente de lux.

Margarina – Vi s-a împuiat capul cu teoria că margarina e mai sănătoasă ca untul. Bullshit. Depinde cât de des îngurgitați așa ceva. Dacă năravul e zilnic, aveți o problemă. Și dacă încă n-o aveți, o veți avea.  Niște cercetători americani au luat niște uleiuri vegetale și-au început să le încalzeasca la 150° C, să le adauge hidrogen în prezența unor catalizatori de nichel. Produsul obținut astfel seamănă cu untul, dar din punct de vedere al consitenței seamănă mult mai onest cu plasticul (fără mișto). În ultimii ani, au tot adăugat coloranți, vitamine sintetice, aromatizanți artificiali, în fine, tot felul de prostii care o fac gustoasă, dar extrem de nocivă. Margarina compromite procesele naturale ale organismului, asta însemnând sensibilitate la infecții, la intoxicații și chiar la cancer, după cum s-a scris în anumite studii preluate gălăgios de presa din toată lumea.

Băuturile energizante – La ora actuală, cei mai șmecheri cutreierători ai Centrului Vechi sunt campioni ai mixurilor de băuturi tari (mai ales whiskey) și Red Bull sau alte energizante similare. Doctorii din toată lumea amintesc politicos că, dacă te mănâncă-n fund să faci frecvent combinațiile astea de băuturi, poți să crăpi la 25 de ani de infarct (vai, ce rușine!). Nu-i mai onest să fii fotbalist și să faci infarct pe teren? Aceeași vârstă, alte onoruri.

Daca iți plac articolele noastre, da-ne LIKE pe Facebook!

  • http://www.facebook.com/DietaKetogenicaAndreiLaslau Dr. Andrei Laslau

    Ai mare dreptate cu ce ai scris acolo. Eu vorbesc zi de zi despre lucrurile astea, atat pe profilul meu, cat si pe pagina mea de FB, unde se pot gasi informatii de mare calitate.

    • Z.P.

      ce calitate frate? promovezi dieta keto si suplimentele :)) … lasa-ne cu spalarea ta la creier :))

  • Dr. Andrei Laslau
  • horace

    Deci se poate consuma, numai ca nu in fiecare zi. Maxim de 3 ori pe luna. Cum a zis si seful din romania al mcdonald’s-ului.

  • Marieta

    Să-i spui chestia cu margarina şi Nadiei care ne invită de la televizor şi din supermarket să păpăm RAMA în fiecare zi.

    • Ramo79na

      stai tu linistit ca nu da ea copilului sau margarina….e doar reclama

  • Mariadomsa

    Nu vreau sa stric ploile nimanui: dar daca populatia planetei se va inmulti in continuare vom ajunge sa mancam numai plasticul ala din margarina fara vitaminele sintetizate artificial. Chestia e ca o tara ca Romania, raportat la suprafata si populatie se poate intretine exclusiv din productia interna, dar noi trebuie sa ne lasam terenurile in paragina, sa ne mutam in orasele mari si sa fim sclavi la multinationale dupa care ne plangem ca mancam plastic

    • Calinmariacj

      te cunosc oare?da-mi mesaj pe yahoo.daca tu esti maria din cluj

  • Mamaia

    Cand o sa imi fac sandvisuri cu margarina si hidrogen si o sa le incalzesc la 150 de grade si o sa le impachetez in catalizatori de nichel o sa incep sa-mi fac griji.

  • Bogdanl76

    Sa stii ca ai uitat unul din cele mai nocive “alimente”, ca sa-i zic asa, si anume zaharul alb rafinat… prezent in aproape orice produs alimentar.