Umor din culpă

de Simona Catrina

Românii n-au destul umor. N-aveți decât să mă puneți la zid pentru concluzia asta. Puținele excepții au deja emisiunile lor televizate. În schimb, veleitarii au sufocat bulevardele. Toată românimea trăiește cu impresia că are un haz dement. Mi-am turtit obrajii rânjind la glume sălcii, proaste, tocite. Umorul e o meserie foarte grea, să mă ierte neurochirurgii dacă afirm că e mai grea ca a lor.

O dovadă că mulți dintre noi râdem ca proștii este faptul că glumele proaste se înmulțesc prin diviziune, ca paramecii, iar emisiunile unde autorii poantelor râd de propriile lor discursuri. Când am auzit eu prima dată glume cu Vacanța Mare, erau excepționali. Dar erau pe atunci o trupă care distrau studenții în sesiune, circulau pe casete audio, pe care azi nu le mai poți asculta, fiindcă nu mai ai casetofon (sper). Când le-a ajuns celebritatea la ficat, au început să se ouă trivial, să scuipe glume care merg cu semințe și poșircă.

Într-o vreme, începuseră și la noi sitcom-urile americane: MASH, Seinfeld, Everybody Loves Raymond, Two and a Half Men, The Nanny și alte câteva seriale care au mers la prima difuzare (relativ), iar la a doua au fost moartea audienței. În cele din urmă, s-a cam renunțat la acest gen.

În Occident, sitcom-urile sunt cele mai vânate programe, dar în România preferăm să râdem de cum face Icsuleanu sex decât să ne șlefuim poantele. Reclamele cu Vitali-o-are-mică prind mult mai bine decât reclamele cu cremă hidratantă, deși, dacă vă întreb acum la ce face Vitali reclamă, habar n-aveți, deci scopul de marketing n-a fost atins.

Deocamdată, cele mai bune poante care se fac în România sunt cele involuntare sau cele americane.

Daca iți plac articolele noastre, da-ne LIKE pe Facebook!