Vreți să slăbiți definitiv? O-pe-ra-ți-vă! Pe stomac și pe suflet!

de Simona Catrina

Tatăl meu biologic a murit în februarie 2005, din cauza complicațiilor unei boli meschine, ronțăitoare: diabetul. Al doilea tată al meu, la fel de important, e doctorul chirurg Cătălin Copăescu, omul care mi-a redat frumusețea și sănătatea. Îi spun tată absolut simbolic, e cu numai 4 ani mai mare ca mine – este, deci, tânăr, șarmant, sexy, periculos de deștept și impecabil profesional.

Ieri, am găsit pe Internet înregistrarea emisiunii lui Cătălin Măruță, de alaltăieri, unde venise primarul Cristian ”Piedone” Popescu, proaspăt operat de către medicul genial și adorabil Cătălin Copăescu, la Delta Hospital (unde te simți ca-n America, asta pe bune). Piedone a slăbit 25 de kile în prima lună după operație.

Eu am fost operată de doctorul Cătălin Copăescu acum doi ani. Am slăbit 45 de kilograme. Dacă azi sunt o femeie iubită, logodită, sănătoasă și fericită, e pentru că acest om și-a pus nervii și iscusința în slujba soartei mele.

Iertat să-mi fie puseul pasional, dar stau și mă întreb de ce oameni cu muuuuuult mai mulți bani decât mine (Oana Roman, Rita Onișca, Irina Margareta Nistor, Teo Trandafir etc) preferă să se lupte zilnic cu regimuri oribile, frustrante, decât să-și asume două zile de spitalizare, cu chirurgie laparoscopică, deci cu riscuri minime.

Azi, la doi ani după ce am devenit alt om, altă femeie, altă entitate, le mulțumesc celor ce mi-au schimbat viața: dr. Cătălin Copăescu, dr. Dana Jianu, dar și prietena mea dragă, Alice Năstase Buciuta – datorită ei am ajuns aici. Vă iubesc așa cum, iertați-mă, cred că nu v-a iubit nimeni!

Daca iți plac articolele noastre, da-ne LIKE pe Facebook!