CA MODĂ PRIN LOBODĂ

de Simona Catrina

Când eram în clasa a zecea, m-am tuns punk, fiincă așa se purta. Când a venit mama acasă și m-a văzut, a țipat cu părul măciucă, a crezut că am tifos. Am încercat să-i explic, mieroasă, că e o boală eradicată în România, cam de pe vremea eroinei Ecaterinei Teodoroiu. Iar mama e genul emancipat, nicidecum conservator. Dar nu m-a crezut, a optat imediat pentru o boală tropicală. Tata s-a albit la față (a ajuns mai târziu la domiciliu, cum ajungeau bărbații pe vremea aceea), dar era un efect secundar minor.

În seara aia, am înțeles ce înseamnă moda: combinația perfectă dintre ceea ce s-a inventat în vest și se potrivește mai degrabă în est. Pe vremea când aveam doar două ore de program TV (din care o oră și ceva era congresul partidului comunist), era destul de dificil să convingi o femeie că moda din vest e doar o sugestie, nu un ordin. Multe femei credeau că indiferent ce se purta trebuia purtat, cu orice preț și orice trup.

O să râdeți – de fapt, nu e de râs – dar până azi, meteahna a rămas intactă. Văd zilnic, pe stradă, fete frumoase îmbrăcate urât și fete urâte îmbrăcate frumos, ceea ce stârnește o frustrare maximă. Multe dintre ele cred că a face apel la un stilist e ca și cum te-ai duce la psiholog și te-ai teme că te crede nebună. Sigur, psihologii ne cred nebuni pe toți, dar nu despre asta este vorba, trebuie să ne revenim, să ne vindecăm, să ne îmbrăcăm și să ne psihanalizăm mai potrivit cu temperamentul nostru. Atât.

Daca iți plac articolele noastre, da-ne LIKE pe Facebook!