Două fese, cheia marilor succese!

de Simona Catrina

Deși pornografia e din ce în ce mai accesibilă și pe Internet, și pe alte conducte, lumea e din ce în ce mai disperată după tabloidele care conțin cel puțin una bucată fund gol. Nimic nou nu vă spun cu asta, sunt doar consternată că, fie și în vremuri în care multă lume de la TV se dezbracă de bunăvoie și se prostituează satisfăcător, lumea încă mai preferă nuditatea furată, parțială.

Ceea ce înseamnă că suntem, totuși, un neam de pudici foarte ciudați. Merg zilnic cu autobuzul sau cu metroul, unde văd tot felul de libidinoși rumeniți care lățesc niște tabloide în văzul tuturor, mai ales al minorilor. Două fese pe două pagini, de obicei asta e formula câștigătoare (țâțele sunt ceva mai adunate, mai ales când silicoanele sunt așezate corect).

Înainte, puteam să înțeleg de ce lumea cumpăra numai ziare cu femei care i-ar fi speriat și pe ginecologi, cu șpagatul lor fatal. Dar azi, când Internetul colcăie de perversiuni, fenomenul e ciudat. Sper să revină la suprafață presa consistentă, altfel am să mor de foame. Eu însămi, ca să am accesări onorabile la articolele plantate online, am ajuns să abordez tot felul de subiecte care pe vremuri m-ar fi strepezit, m-ar fi stânjenit. Glumesc, încă scriu ce vreau, nimeni nu-mi impune nimic, sunt liberă ca o meduză, după ce-a divorțat de meduz.

Nu sunt feministă, unii asta cred, dar se înșală glorios. Dacă o goliciune are un rost, dacă vine dintr-o revistă artistică, atunci admir ceea ce e de admirat, invidiez ceea ce e de invidiat etc. Dar majoritatea crăcitelor din presa românească multicoloră n-au nimic de transmis, în afară de spiritualitatea unor sfârcuri.

Să trecem însă la lucruri serioase. Pentru cei care au bani destui și plănuiesc să investească pe termen lung, cică există trei domenii de activitate care nu vor înceta și nu vor păli absolut niciodată: gunoiul, apa și femeile goale.

Daca iți plac articolele noastre, da-ne LIKE pe Facebook!