Ipocriții, pe ultima sută de mutre

de Simona Catrina

M-aș uita și eu la un film, dar unde? Noroc cu site-urile de producțiuni piratate, altfel n-aș avea nicio șansă – la tv e o ciondăneală continuă, pe toate posturile (uite că n-am dat și pe Paprika TV, dar cred că până și acolo un pedelist și-un uselist își toarnă ostropelul în cap, reciproc). Toată lumea speră că mintea românului se poate spăla, apreta și călca acum, pe ultima sută de mutre oportuniste, inainte de trambitatul referendum.

O vreme, m-am holbat la toți politicienii cu atenție, le-am acordat prezumția de cât p-aci nevinovăție, am căscat gura să văd ce latră, ce le bubuie prin capetele tunse la frizeri scumpi, ce găselnițe au mai scos din buzunarul de pe fund. Fiindcă pe majoritatea exact acolo îi doare de bunăstarea românului: drept în fund. Nu că ar fi o durere suportabilă, dar nici nu pot să plâng de mila regnului respectiv.

Talk-show-urile sunt pline ochi de ipocriți care aparent stârmocesc de mila țărișoarei, dar în realitate au propriile interese și se îngrozesc în avans că o eventuală victorie a inamicului ar scoate la iveală dosare penale pitite în stand-by, i-ar achita pe unii și i-ar închide pe alții, ar pica anumite bănci și companii lătărețe și s-ar înălța concurența, la modul tragic.

Aproape fiecare cârâitor de la tv, de la vlădică la opincă, are un interes mai mare sau mai mic, care după posibilități. Tot felul de justițiari de polistiren și preacuvioase cu niște culise inundate de promiscuitate își apără, cu gura pâlnie, propriile mușuroaie.

Știu, o să-mi spuneți că n-am zis nimic nou cu asta, voiam doar să vă amintesc cum stau și se cârpesc lucrurile, că nimic nu e ceea ce pare a fi – fiindcă uneori ne luăm cu înțelepciunile noastre ridicole și uităm să deschidem ochii. Prin urmare, deștepții dau în gropi înaintea proștilor.

Daca iți plac articolele noastre, da-ne LIKE pe Facebook!

  • Adicristi69

    Premii in Bani si Haine Originale
    Haine & Adidasi de Firma Pret Mic !
    http://originals.ro/85647org

  • Lbconstanta

    ÎInteresant, original,şi, culmea, adevărat.