Prost îmbrăcați, bine trâmbițați

de Simona Catrina

La ora actuală, cele mai citite rubrici din revistele lucioase (dacă despre citire e vorba atunci când te uiți la fustele cuiva) sunt cele de “Bine îmbrăcați, prost îmbrăcați”. Majoritatea cititorilor nu pricep nimic din filosofia abisală a bine sau prost îmbrăcaților. Dar e foarte interesant de parcurs rubrica.

Stiliștii comentatori îi îmbracă, de obicei, pe unii dintre reprezentanții destoinici ai șoubizului neaoș. De exemplu (la întâmplare), vedete ca Mihaela Rădulescu sau Andra apar mereu la secțiunea ”Bine îmbrăcate”, evaluare semnată de celebra cârtitoare de specialitate Dana Budeanu. Evident, ea le îmbracă pe amândouă menționatele, deci cum le-ar putea cataloga drept prost îmbrăcate? Nu-i vorbă, și Mihaela, și Andra sunt bine îmbrăcate. Voiam doar să vă aduc aminte că orice cronică de modă e de-un subiectivism cumplit.

S-a măritat Teo. Bun, tabloidele au tocat mărunt toate tochiturile (ce redundant!) și toate ținutele de gală, de la fericitul și hlizitul eveniment. Într-un tabloid, două cronicărese de modă (le-am uitat numele, vă rog să mă iertați) și-au pocnit cu părerea apropo de rochia miresei.

Una a spus că era superbă. Că dădea dovadă de un ”bun gust desăvârșit”, că s-a îmbrăcat perfect pentru silueta ei. Cealaltă lătra ca la stână: rochia e de ”foarte prost gust”, e o năpastă pentru silueta ei! Una răcnea că Teo era o prințesă rafinată, cealaltă se jura că s-a îmbrăcat ca o țoapă.

Vă rog să-mi spuneți și mie cu cine să țin, pe cine să aprob, după cine să mă iau. Cine crede că altcineva ne va netezi gusturile în locul nostru se înșală. După cum veți descoperi în toată presa românească, rubricile de cronici vestimentare se mușcă reciproc.

Îmi plac cronicarii de modă temperați, flexibili, zdraveni la cap, fără patimi ciudate, fără izbucniri și fanatism. Dar în patria noastră sunt din ce în ce mai puține exemplare din această categorie.

Cel mai mult m-am distrat acum un an, când Andreea Marin și Andreea Esca erau, cu aceleași ținute, într-o revistă la prost îmbrăcate și în altă revistă la bine îmbrăcate. QED.

Daca iți plac articolele noastre, da-ne LIKE pe Facebook!

  • Iulia

    eu tin cu cronicareasa care zicea ca a fost prost imbracata, asa mi s-a parut mie,cu gustul meu needucat si nepriceput:)

  • Jolie

    Ea e bine imbracata, imi place; sacoul mirelui in schimb, sa ma ierte Doamne-Doamne, e fix ca un cur vopsit!