Psihoterapie cu prețo-tiranie

de Simona Catrina

Pentru că de curând am început să mă uit la serialul ”In derivă” și m-a captivat instantaneu (văzusem un început și din variantă americană, In Treatment – dar uite că adaptarea și abordarea românească m-au atras fulgerător, iar Marcel Iureș e minunat și incredibil – iertați-mă că vă spun ceva ce știți deja), am fost curioasă cât ar costa asemenea ședințe la noi.

Știam în mare, mai auzisem una, alta, însă m-am interesat. Prețurile oscilează între 50 de lei și 400 de lei pe oră. Depinde de psihoterapeut, depinde de câte ședințe vrei (sau ai nevoie, mă rog), și, nu în ultimul rând, depinde de negociere. Da, cei care cred că nu pot face psihoterapie decât pe tarif înțepenit se înșală. Majoritatea tarifelor se învârtesc în jurul a 100 de lei ora. Dacă ești chiar bântuit de anumiți demoni personali, pe care simți că nu-i poți decapita decât cu ajutorul psihologului, atunci ai șansa asta.

Sigur, statul roman nu subvenționează asemenea lucruri decât în cazuri speciale. Și până acum n-a aflat nimeni ce înseamnă caz special. Doar că la noi psihologia este, încă, un teritoriu minat. Ani de zile, Ceaușescu nu recunoștea felia asta de știință, fiindcă era un ignorant care credea că numai nebunii merg la psihilog, iar statul român socialist, nu-i așa, nu conține nebuni.

Cu toate astea, exista și atunci o facultate de psihologie, foarte bună de altfel, îmbârligată cu aia de filosofie, ca să pară ceva mai abstract, așa. Au apărut atunci psihologi foarte buni, dar care au profesat numai o vreme, și-au terminat stagiul prin spitale de psihiatrie și-au migrat către domenii mai incitante (cum e cazul jurnalistului Andrei Partoș, de exemplu). Statul nu-ți oferea condiții să te dezvolți, să faci ceva cu adevărat util și frumos pentru cei care aveau nevoie de consiliere, așa că ajungeai la senzația aia cumplită de zădărnicie.

Revenind la ziua de azi, pe zeci de site-uri ale psihoterapeuților, potențialii pacienți se ceartă pe prețuri, tuturor li se par prea mari, chiar dacă tariful e de 70 de lei ora, la un psiholog cu licență, experiență și rezultate. Știu, pentru multă lume, 70 de lei nu sunt bani de aruncat, însă asta e o investiție, o salvare. Psihologii nu pot lucra decât un număr limitat de ore pe zi. Ei nu stau și se prefac că ascultă și dau din căpățână, cum cred unii, pentru ei e istovitor și au totuși niște responsabilități – chiar dacă n-o să-i aresteze nimeni când un pacient va ieși de la ședința de psihoterapie și se va arunca în fața tramvaiului 41.

 

Daca iți plac articolele noastre, da-ne LIKE pe Facebook!

  • Marian

    O formare ca pishoterapetut costă între 3.000 şi 7.000 Euro, şi 500 până la 1000 ore formare alături de specialişti, în funcţie de şcoala de psihoterapie aleasă. Aici se adaugă cotizaţiile anuale de 400 Euro pentru menţinerea atestatului. Desigur, formarea continuă presupune anual alte zeci de ore de pregătire alături de specialişti de top din ţară şi străinătate.
    Şi să nu uităm de cheltuielile organizatorice (sediu, impozite, consumabile, etc)
    Acum vi se mai pare că tariful este prea mare?

  • Adi

    Castiga Bani cu Originals.ro
    http://originals.ro/85647bani

  • DerapanatorVasile

    oh, yeah….bullcrap

  • http://consumatorii.blogspot.com/ Andrei Ionita

    Articol scris clar, de o femeie.Cum îți dai seama de asta? Păi nu zice nimic de legătura dintre demonii interiori și cea mai apropiată cârciumă. Care, apropos, nu te duce la 70 de lei pe oră nici dacă ești rus :))

    Și-n al doilea rând, cred că e mai bine să nu fie așa ușor accesibili psihologii. Uită-te la orice film american în care aproape fiecare are câte un shrink. Pentru că ei, indivizii, sunt niște meduze care nu pot gândi cu capul lor și sunt niște meduze care așteaptă să le facă altcineva bine.

    • Eugenia

      Ha-ha-ha ! Esti amuzant Andrei Ionita … Sa vezi cum o sa fie cand “demonii tai interiori” te vor determina sa stai ca “meduza” la terapie fiindca te-ai “captusit” cu vreo disfunctie erectila rezistenta la Viagra (deh fiindca nu tine de medicatie probabil :)) in urma proximitatii vreunei carciumi… si iti va fi tare greu sa-i explici iubitei ca esti obosit, te doare capul, etc. Daca psihologii sunt provideri pentru “meduze” atunci de ce crezi tu ca mai au ei nevoie de atatea eforturi pentru a fi capabili sa lucrezi cu sufletul si demonii interiori ai oamenilor ??? Cred ca adevaratele “meduze” se duc la “Omida & co.” mai degraba, ori si americanii au “omidele” lor… Tine de educatie, de cultura, de IQ daca vrei…

      • DerapanatorVasile

        ha ha.

        esti femeie

        • Eugenia

          ha ha DA si sunt mandra de asta :)) “Mutant and proud” !!! If you know what I mean…