Vând rinichi decomandat, renovat, zonă liniștită

de Simona Catrina

Ieri, erau 152 de rinichi de vânzare numai în București. Asta am văzut online, cel puțin, pe site-urile oficiale de anunțuri, nu pe forumurile de țăcăniți. Da, știu, e ilegal, bla-bla. Dar arătați-mi când s-a autosesizat vreun organ de anchetă că se vând organe de neanchetă pe piața foarte, foarte neagră. Nțț!

Rinichii costă, la cursul fiziologic de ieri, între 5000 și 100.000 de euro. N-am înțeles de ce apar diferențele astea, probabil unii au rinichi de platină. Or fi și rinichii ăștia pe branduri, așa, ca mașinile. Ăia care au acel Ferrari al rinichilor cer mai mult. Nu, serios vorbind acum, au probabil grupe de sânge mai rare (adică AB4, că asta-i singura rară) și RH-uri la fel de rare.

Nu e de râs, deși ne străduim zilnic să efectuăm haz de necaz. Dintre ”donatori” (ei așa își spun, deși sunt vânzători), majoritatea sunt foarte tineri, 21-23 de ani. Și simt nevoia ca în anunțul publicitar să includă o scuză: doresc să-mi plătesc studiile la facultate, trebuie să-mi ajut mama bolnavă etc.

Parafrazând ceva celebru, anunțul întins care nu spune o poveste nu primește de pomană. Cumpărătorul n-are nevoie, pasămite, doar de amănunte medicale, ci și de telenovelă. Numai așa poate alege din atâtea anunțuri.

Printr-un calcul sumar, deducem că, la ora asta, câteva mii de rinichi sunt de vânzare în țărișoara noastră. Cine are bani de rinichi cu îmbunătățiri va da pe el cât pe-o vilă-n Primăverii. Dar merită, scapi de coșmar.

O singură chestiune mă agită: faptul că autoritățile închid ochii la tranzacțiile astea face parte din planul discret de a ajuta sistemul sanitar cu mijloace tenebroase? Era o întrebare retorică, desigur. Mai ales că, pe anunturi.ro, există rubrici organizate și riguroase, sub forma ”Anunțuri rinichi pe județe – Rinichi Alba, Rinichi, Rinichi Arad, Rinichi Arges…”. Iertați-mi cinismul, dar cred că rinichii cei mai buni sunt în vestul țării, fiindcă au o deschidere mai mare către Occident.

Daca iți plac articolele noastre, da-ne LIKE pe Facebook!

  • Diana G

    Ca renunti tu la un rinichi – de bunavoie si nesilit de nimeni ori silit de imprejurari, e una, dar ce se intampla cand acesta iti este “furat” si afli dupa “neste” luni ca-ti este prin Anglia ori aiurea?

    • gabriel

      esti fana OTV, nu?

  • Alina

    Rinichii cei mai buni sunt în vestul țării fiindcă au o deschidere mai mare către Occident si o deschidere mai ingusta catre alcool.

  • http://alexandrabohan.com/ Alexandra Bohan

    E trist…

  • Warlock

    AM un priten care in tinerete avea un plan de afaceri beton:
    “Coae … imi vand un rinichi, imi pornesc o firma, ma umplu de bani, si apoi imi iau altul … imi fac upgrade!!!”

  • Demo

    unii chiar isi vand organele ca cel putin 2 vieti sa poata continua (a donatorului/mamei donatorului etc. si a celui caruia ii este donat).
    Simona, abordezi o problema extrem de sensibila. Grija.