Dorian Popa și soția lui, Andreea, au primit în familia lor o nouă cățelușă, la aproape patru luni după dispariția lui Cheluțu. Artistul a ales adopția și a dezvăluit că patrupeda are o poveste dureroasă, dar și șansa la un nou început.
Buldogița are doi ani și ar fi fost exploatată pentru reproducere, apoi abandonată după ce a fost diagnosticată cu o hernie ombilicală. A fost operată de asociația care a avut grijă de ea, iar acum starea sa este bună și locuiește alături de Dorian Popa și Andreea.
Artistul a transmis că noul animal nu îl va înlocui niciodată pe Cheluțu, însă simte că acesta i-a scos în cale cățelușa. Numele ei nu a fost dezvăluit încă, Dorian Popa anunțând că pregătește o surpriză.

„După luni grele de durere, neliniște și vindecare, Cheluțu ne-a trimis un semn de Sus și ne-a îndreptat atenția către următorul sufletel pe care-l putem salva și care ne poate salva pe noi… (…) Îngerașul nostru, o bulldogiță de 2 anișori, chinuită, exploatată pentru înmulțire și abandonată în momentul în care a suferit o hernie ombilicală. A fost operată de asociație și acum ESTE BINE!! Astăzi, noi am devenit NOUA EI FAMILIE!! Nu îl poate înlocui pe Cheluțu, dar suntem SIGURI că a fost trimisă de el, prin felul în care ne-am intersectat… Începe un drum LUNG, dar FRUMOS, de VINDECARE, atât fizică, cât și sufletească, pentru ea… Șiii… UN NOU NUME. E surpriză, deocamdată”, a scris Dorian Popa pe Instagram.
Despărțirea de Cheluțu
Cheluțu a murit pe 1 iunie 2026, chiar în ziua în care ar fi împlinit 10 ani. La vremea respectivă, Dorian Popa a mărturisit că pierderea animalului i-a lăsat un gol imens.

„RIP CHELUȚU. Astăzi, 01 iunie 2026, o parte din inima mea nu mai bate.. de ziua lui, la doar 10 anișori, Cheluțu a fugit la îngerașii patrupezi. Nu aș fi făcut această postare dacă nu aș fi știut câți dintre voi îl iubesc și dacă nu aș fi știut, cu siguranță, că puterea energiei voastre, a noastră ÎMPREUNĂ, îl va ajuta pe băiatul meu să ajungă cât mai liniștit și fericit la Doamne Doamne. TE IUBIM ȘI ÎȚI MULȚUMIM PENTRU TOATE MOMENTELE DE NEUITAT ÎMPREUNĂ!! Nimic nu te va înlocui și nimic nu va mai fi la fel FĂRĂ TINE!”, a transmis atunci artistul.
Dorian Popa și-a înmormântat câinele în curtea casei sale. Pentru a-i păstra vie amintirea, a plantat acolo un copac.







