Oana Tomoiagă explică de ce a rămas apropiată de Mirela Vaida după Asia Express

Oana Tomoiagă a vorbit despre legătura pe care o are cu Mirela Vaida, după momentele tensionate difuzate la „Asia Express” 2026. Artista a dezvăluit că certurile din competiție nu le-au destrămat prietenia, iar după unele dispute cele două ajungeau să râdă împreună.

Într-un mesaj publicat pe Instagram, Oana a descris-o pe Mirela drept o femeie cu o personalitate puternică, dar și cu o sensibilitate pe care publicul nu o vede întotdeauna. „Da, Mirela are gura mare. Dar tot cu gura aia mare își apără copiii, oamenii, proiectele și lucrurile în care crede. E genul de femeie care nu stă deoparte când simte că trebuie să lupte pentru ceva. Și poate tocmai de aici vine și forța ei”, a transmis artista.

Oana Tomoiagă a insistat că, dincolo de atitudinea hotărâtă, Mirela Vaida se implică profund în poveștile celor din jur. „Dar mai e ceva ce nu prea se vede când se sting reflectoarele: Mirela are o sensibilitate uriașă. Am văzut-o emoționându-se pentru oameni, pentru povești și pentru cazuri pe care mulți le uită imediat ce se termină emisiunea. Pentru ea, unele lucruri nu se termină odată cu filmarea”, a mai spus ea.

Cum au depășit tensiunile

Viața din competiție le-a pus serios la încercare. Oboseala, foamea, distanța față de familie și presiunea probelor au făcut ca discuțiile dintre cele două să devină uneori aprinse.

Chiar și așa, momentele conflictuale nu au rămas mult timp apăsătoare. Oana a povestit că, după ce se linișteau, ea și Mirela își aminteau ce se întâmplase și izbucneau în râs. Au existat chiar seri în care nu reușeau să adoarmă pentru că rememorau scenele din timpul zilei.

„Cât despre noi… da, am avut multe momente tensionate. Suntem două femei cu personalități puternice, obosite, flămânde, departe de casă și puse în situații în care nervii au fost întinși la maximum. Ar fi fost chiar suspect să ne înțelegem perfect în fiecare secundă. După 10 minute de tensiune ne bufnea râsul pe amândouă. Să nu vă spun că avem seri în care nu reușeam să adormim de râs, ne aminteam de fiecare moment al zilei. Astăzi râdem în hohote de acele momente”, a explicat artista.

De la ce a pornit cearta

Una dintre cele mai urmărite confruntări dintre Mirela Vaida și Oana Tomoiagă a fost difuzată duminică, 27 septembrie, în timpul unei probe pentru amuletă. Mirela și-a pierdut răbdarea, iar discuția dintre cele două a escaladat rapid.

„A mea e plină de draci. Mă cert acum pentru o amuletă? Iartă-mă, Oana!”, a spus Mirela Vaida. Oana i-a răspuns imediat: „Nu-mi cere iertare, că nu sunt Dumnezeu!”

Schimbul de replici a continuat cu reproșuri legate de felul în care fiecare reacționa în timpul probei. La un moment dat, Oana i-a cerut colegei să-i acorde câteva minute pentru a se calma, în timp ce Mirela a susținut că partenera sa nu ar fi avut aceeași reacție dacă rolurile lor ar fi fost inversate.

Te-ar putea interesa si

Vezi si

Radu Vâlcan și-a transformat bucătăria în laborator de murături. Adela Popescu l-a lăudat

În timp ce Adela Popescu filmează pentru noul serial PRO TV, „Fără urmă”, Radu Vâlcan s-a ocupat de treburile casei. Prezentatorul „Insula Iubirii” a...

Paula Seling iubește din nou. Cine este Alexandru Gorgos, partenerul artistei

Paula Seling iubește din nou. Cine este Alexandru Gorgos, partenerul artistei La patru ani de la divorțul de Radu Bucura, Paula Seling trăiește o...

Irina Rimes cântă pentru Delta Sălbatică, fără să ceară bani pentru proiect

Irina Rimes a avut prima apariție publică după ce a anunțat că se retrage de la Vocea României. Artista a participat la gala documentarului...

Lionel Richie, internat la Terapie Intensivă după concertul din St. Louis

Lionel Richie a ajuns la spital după concertul susținut sâmbătă, 29 august, la The Muny, în Forest Park, St. Louis. Cântărețul în vârstă de...

Scandal în jurul unui produs Zara: costumul pentru copii, retras după reacții vehemente

Un costum de Halloween pentru copii a stârnit indignare după ce mai mulți oameni au observat asemănări cu hainele purtate de prizonierii din lagărele...