Un recital de muzică populară susținut la „Toamna Piteșteană” s-a transformat într-o intervenție de urgență. Agentul Alin Gabriel Matei, polițist în cadrul IPJ Argeș și interpret în timpul liber, a coborât de pe scenă după ce a observat că unui bărbat din public i se făcuse rău.
Polițistul i-a oferit microfonul prezentatoarei, apoi s-a îndreptat către spectatorul care își pierduse cunoștința și nu mai respira normal. Agentul a început imediat manevrele de resuscitare și a continuat să-i acorde primul ajutor până la sosirea echipajelor medicale.
Mesajul transmis de IPJ Argeș
Reprezentanții Compartimentului de Informare și Relații Publice al IPJ Argeș au subliniat că reacția rapidă poate fi decisivă într-o astfel de situație. „Gestul său evidențiază cât de importante sunt pregătirea pentru acordarea primului ajutor și capacitatea de a reacționa prompt atunci când viața unui om este în pericol. Nu trebuie să fii medic pentru a salva o viață. Recunoașterea unei urgențe medicale, apelarea numărului 112 și începerea manevrelor de resuscitare pot face diferența”, au transmis oficialii.
Polițiștii argeșeni l-au felicitat pe colegul lor pentru intervenția avută în sprijinul bărbatului căruia i s-a făcut rău în timpul evenimentului.







