Cristina Cioran a reacționat vehement după ce imaginile din promo-ul următoarei ediții „Asia Express” au arătat-o pe Valerie Lungu împingând-o pe Mirela Vaida. Vedeta a criticat dur comportamentul influenceriței și a avertizat-o că și-a atras nemulțumirea fanilor prezentatoarei.
Momentul a avut loc după schimbarea temporară a echipelor. În cea de-a șasea ediție, Irina Fodor le-a anunțat pe vedete că vor concura în formule noi timp de două zile, iar Mirela Vaida și Valerie Lungu au ajuns partenere pe Drumul Mătăsii.
Mesajul transmis de Cristina Cioran
După apariția secvenței în mediul online, Cristina Cioran a spus că, deși o aprecia pe Valerie pentru ambiția demonstrată în competiție, nu poate accepta gestul făcut la adresa Mirelei Vaida.
„Ați văzut emisiunea Asia Express aseară? Dacă da, vreau să comentăm! Păi, așa ceva e posibil? E posibil ca această Valeria să se comporte în asemenea hal? Faza e că mie mi-a plăcut de ea în tot concursul, că este ambițioasă, că e dată naibii, așa, dar să ajungi să împingi pe cineva și să faci rău voit mi se pare de netolerat”, a scris Cristina Cioran pe Instagram.
Vedeta a continuat în aceeași notă, mărturisind că nu se aștepta ca Valerie, pe care o considera „frumoasă și finuță”, să aibă o asemenea reacție. Cristina Cioran a susținut că influencerița și-a pus în cap fanii Mirelei Vaida, despre care spune că sunt numeroși și foarte loiali.
„Pe de altă parte, această Valeria nu știe cum sunt fanii Mirelei Vaida! Valeria, dragă, ți-ai pus în cap o masă de fani super loiali, care o iubesc pe Mirela! Iar Mirela poate să fie cât de bossy vrea, e totuși cineva! Pe când această pișcoată…”, a adăugat ea.
Internauții cer explicații
Secvența din promo a provocat reacții puternice și în rândul telespectatorilor. Unii au cerut ca Valerie Lungu să fie sancționată sau chiar eliminată, în timp ce alții au spus că gestul ar fi fost tăiat din ediția difuzată și s-au întrebat dacă va exista o pedeapsă.
Printre comentariile apărute online s-au numărat: „Doamne ferește cum e Valeria!! O împinge la propriu pe Mirela Vaida!”, „Ferească Dumnezeu cu fata asta!” și „Oribil comportament. Dacă scapă nepedepsit, emisiunea asta devine un eșec”.







