La doar 20 de ani, psiholoaga Irene Vila a cumpărat o casă abandonată dintr-un sat al regiunii Serranía de Cuenca, Spania, pentru 9.000 de euro. Locuința are două etaje și o terasă, însă renovarea a început cu o cheltuială mai mare decât prețul proprietății.
Casa fusese nelocuită de peste trei decenii și se afla într-o stare avansată de degradare. Irene a ales-o pentru legătura pe care familia sa o are cu satul, unde ea și frații ei își petreceau verile, nu pentru că ar fi fost locuința bunicii sale.
Tranzacția s-a încheiat în august 2025, după mai multe negocieri. Proprietarii încercaseră ani la rând să vândă imobilul, iar Irene a pornit de la o ofertă de 5.000 de euro și a ajuns, în final, la suma de 9.000 de euro.
Un alt imobil asemănător din aceeași localitate a ajutat-o să își susțină oferta. Casa de comparație era într-o stare mai bună, iar diferențele dintre cele două proprietăți au devenit un argument important în discuțiile cu vânzătorii.
Tânăra a reușit să plătească locuința fără credit ipotecar, folosindu-și economiile. Faptul că poate lucra de la distanță a contat decisiv în alegerea unui sat izolat, mai ales că zona beneficiază de conexiune la internet prin fibră optică.
Acoperișul a schimbat bugetul
Prima intervenție serioasă a fost la acoperiș, unde învelitoarea din stuf și țiglă avea numeroase spărturi. Apa și umezeala amenințau structura casei, astfel că lucrările nu s-au putut limita la înlocuirea câtorva țigle.
Acoperișul a fost demontat complet, iar echipa a îndepărtat molozul, a montat grinzi noi și a adăugat straturi de izolație și hidroizolație. Reparația a ajuns la aproximativ 12.000 de euro, cu 3.000 de euro peste suma plătită pentru întreaga casă.
Costul a fost influențat și de necesitatea schelelor, a echipamentelor de protecție și a transportului materialelor grele până în satul de munte. În plus, muncitorii disponibili aveau liste de așteptare lungi sau refuzau proiecte noi, deoarece nu reușeau să facă față cererii.
„Un acoperiș în starea asta nu poate fi reparat doar înlocuind câteva țigle”, a explicat Irene. Programul constructorilor a impus și întârzieri, iar lucrările au avansat în funcție de disponibilitatea meșterilor.
Renovarea continuă pas cu pas
Înaintea lucrărilor propriu-zise, Irene a curățat încăperile de frunzele, praful și resturile strânse în decursul anilor. Astfel, a putut vedea mai clar ce elemente ale casei pot fi recuperate și ce trebuie înlocuit.
Familia și prietenii au ajutat-o la operațiunile mai simple. Irene s-a ocupat de șlefuirea pereților, vopsirea scărilor și amenajarea grădinii, în timp ce intervențiile dificile au rămas în sarcina profesioniștilor.
Până acum, locuința are un acoperiș nou, iar scările de la parter au fost schimbate. Urmează modernizarea instalației electrice, înlocuirea ușii de la intrare și repararea unei ferestre deteriorate de la etaj.
Proiectul ar putea dura câțiva ani, însă Irene spune că este hotărâtă să îl ducă la capăt: „Este un vis pe care vreau să-l transform în realitate, chiar dacă necesită timp și efort”. Serranía de Cuenca se numără printre zonele spaniole afectate puternic de depopulare, iar casele părăsite sunt vândute aici la prețuri reduse, chiar dacă necesită renovări costisitoare.
