Cătălin Măruță a mers pe platourile serialului „Tati Time”, difuzat la PRO TV, pentru a-și vedea fiica în timpul filmărilor. Prezentatorul a venit direct de la un eveniment din Satu Mare și a reușit să ajungă pentru prima dată în cele șase zile de producție.
În pauzele dintre scene, Cătălin și Eva s-au îmbrățișat, iar vizita a fost una plină de emoție pentru amândoi. Măruță spune că își susține fiica în fiecare proiect artistic și că este impresionat de seriozitatea cu care aceasta își tratează rolul.
Eva, lăudată pe platou
Filmările încep uneori încă de la ora 7 dimineața, însă programul solicitant nu pare să o descurajeze pe Eva. Membrii echipei tehnice și colegii de pe platou au remarcat că este punctuală, își repetă constant replicile și nu cere pauze suplimentare.
„Am venit direct de la un eveniment din Satu Mare și i-am făcut Evei o surpriză pe set la Tati Time. În cele 6 zile de filmări, e prima dată când reușesc să ajung și eu! Suntem tare mândri de ea și de cât de mult îi place ceea ce face. Echipa de pe set ne spune că nu vrea pauze, nu se plânge de oboseală, își repetă replicile încontinuu și nu vrea să întârzie nici măcar când filmările încep la 7 dimineața”, a povestit Cătălin Măruță.
Alături de Andra, prezentatorul își încurajează copiii să aleagă ceea ce le aduce bucurie. Cei doi consideră că munca artistică vine și cu responsabilitatea de a le oferi oamenilor momente care să-i ajute să uite, măcar pentru puțin timp, de griji.
„O încurajăm să facă tot ce îi aduce bucurie. Iar dacă a învățat de la noi ceva, sperăm să fie că nu există împlinire mai mare decât să faci o meserie prin care aduci zâmbete și îi ajuți pe oameni să mai uite de griji”, a transmis Cătălin Măruță.







