Mirela Retegan a vorbit deschis despre anii în care s-a confruntat cu kilogramele în plus și despre felul în care această perioadă i-a influențat imaginea de sine. Experiența Asia Express a făcut-o să privească altfel o probă aparent simplă, dar care i-a readus în minte lupta cu greutatea.
Vedeta a mărturisit că, între 30 și 40 de ani, nu a reușit să coboare sub 85 de kilograme. „Am fost grasă trei sferturi din viața mea. Și nu mă alint. Între 30 și 40 de ani nu am reușit să cobor sub 85 de kilograme”, a spus Mirela Retegan.
Imaginea care rămâne după slăbire
Chiar dacă aspectul său fizic s-a schimbat, concurenta spune că nu se recunoaște întotdeauna în felul în care arată acum. Anii în care s-a perceput ca fiind supraponderală au lăsat o amprentă puternică asupra modului în care își vede corpul.
Maya i-a explicat că există în limba engleză termenul „body dysmorphia” pentru această percepție distorsionată. „Așa că imaginea mea e una deformată, în legătură cu acest aspect. Maya mi-a spus că în engleză există o expresie pentru asta: «body dysmorphia»”, a povestit Mirela.

Vedeta a făcut legătura între trăirile sale și una dintre probele de la Asia Express. Concurenții trebuiau să găsească o persoană care să cântărească 68 de kilograme, însă misiunea s-a dovedit mai dificilă decât se așteptau.
În timpul jocului, oamenii găsiți erau fie mult mai grei, fie mult mai ușori decât greutatea căutată. „Nu mă mir că la amuleta pentru care trebuia la un moment dat să găsesc pe cineva de 68 de kilograme, a fost atât de dificil. Ori erau mult mai grei, ori mult mai ușori. Deși știam că noi căutam pe cineva care să fie cam ca mine”, a explicat ea.
Amuleta pierdută la limită
Proba a avut și o încărcătură emoțională, pentru că Mirela a trebuit să urce mai multe persoane pe cântar și să decidă rapid cine se apropie de greutatea cerută. „Când ai pierdut atâția ani lupta cu kilogramele, când trebuie să urci pe cântar atâția oameni, se cam fac niște filme în capul tău. Să-i urci pe cântar și să îi împarți între «ești bun» și «nu ești bun», fără să dai nicio explicație”, a transmis concurenta.
Mirela Retegan nu a câștigat amuleta, diferența fiind de doar jumătate de kilogram. Cu toate acestea, nu consideră că a fost un eșec: „Amuleta am pierdut-o la jumătate de kilogram, dar experiența face cât toate amuletele din concurs și toate kilogramele pierdute. Ultimele 5 chiar în Asia Express”.

După aproximativ șase luni, vedeta spune că poate revedea imaginile din competiție și poate înțelege mai bine ce a trăit. „Multe lucruri a scos la suprafață show-ul ăsta, pentru mine. Am avut parte de multe conștientizări și mă bucur că pot să mă văd acum, la jumătate de an distanță. Ca și cum ți-ar înregistra cineva toate ședințele de terapie și ai putea să le revezi de câte ori dorești. Diferența e că, fiind la Asia Express, le mai văd și câteva milioane de oameni, fiecare înțelegându-le din propria perspectivă”, a mărturisit Mirela.
Vedeta a vorbit și despre paradoxul prin care trec multe persoane după ce slăbesc. „Paradoxal, după ce ți se spune toată viața că ești prea grasă, când în sfârșit ai slăbit, ți se spune că nu mai ești tu”, a scris ea. Mirela consideră că imaginea construită în anii în care avea mai multe kilograme nu dispare imediat: „În cele mai multe cazuri, imaginea pe care o ai despre tine rămâne în conturul pe care ți-l dădeau kilogramele în plus. Te obișnuiești greu cu noul tipar”.
La final, Mirela Retegan a felicitat-o pe Maya Sorian pentru modul în care a gestionat jocul, chiar dacă amuleta nu a ajuns la ea. „Bravo, Maya Sorian, pentru felul în care ai gestionat jocul. Am mai pus o amintire prețioasă în album”, a transmis concurenta.







