Prințul Marco a povestit cum a încercat să scape de greutatea în plus înainte de a ajunge în sezonul 10 al emisiunii „Insula Iubirii”. Partenerul Biancăi Ghiurcă cântărea 110 kilograme la castingul pentru ediția precedentă a show-ului.
Marco și Bianca Ghiurcă au încercat să intre în competiție și în sezonul 9, însă nu au trecut de etapa selecției. Imaginile realizate în urmă cu un an îl arată pe concurent într-o formă fizică diferită, după ce a decis să ia măsuri pentru a slăbi și a-și îndeplini dorința de a participa la emisiune.
Procedura aleasă de concurent
Deși au existat speculații că ar fi apelat la o operație de micșorare a stomacului, Prințul Marco a precizat că a folosit metoda Allurion. Procedura presupune înghițirea unei capsule care conține un balon gastric. După ce ajunge în stomac, balonul este umflat și ocupă o parte din spațiul gastric, contribuind la apariția mai rapidă a senzației de sațietate.
Dispozitivul este conceput să se dezumfle și să fie eliminat în mod natural după aproximativ patru luni. Marco a spus că metoda l-a ajutat să slăbească, însă, ulterior, a trecut din nou printr-o perioadă în care a acumulat kilograme.
Cum și-a modificat alimentația
După ce s-a îngrășat la loc, concurentul de la „Insula Iubirii” a devenit mai atent la mesele de seară. El a început să practice postul intermitent și a renunțat să mai mănânce seara.
„Aveam 110 kilograme (n.r. la castingul din sezonul 9). Am făcut balon la stomac, mulți au zis că mi-am tăiat stomacul, există o metodă care se numește Allurion, care acționează ca un balon (…) Am slăbit acum doi ani, după mă reîngrășasem la loc. După am învățat să fac un fasting, adică să nu mănânci seara. Dacă nu mănânci seara, nu ai nevoie de acel balon, dar e greu, dacă nu faci acel balon (…) Eu seara nu mănânc, mă trezesc cu energie, nu este un sfat medical”, a declarat Prințul Marco în podcastul „Face to Face”.







