Lucian Daghie, globetrotterul din Brașov care a vizitat 190 dintre cele 193 de state membre ONU, a ales Mauritania pentru o experiență rară: o călătorie de 13 ore pe cel mai lung tren din lume. Marfarul transportă minereu de fier prin deșert, iar turiștii pot călători direct pe vagoanele încărcate.
Expediția a avut loc pe 3 decembrie 2021, când Mauritania era cea de-a 169-a țară vizitată de român. Garnitura pleacă din zona minieră Zouérat și ajunge în portul Nouadhibou, după un traseu de aproximativ 700 de kilometri.
13 ore peste minereul de fier
Trenul văzut de Lucian Daghie avea 200 de vagoane și poate ajunge, în funcție de garnitură, la 210. Cu o lungime de până la trei kilometri, este considerat unul dintre cele mai lungi și mai grele trenuri de marfă din lume.
Fiecare vagon poate transporta până la 84 de tone de minereu de fier. Garnitura este tractată de două locomotive diesel-electrice și include, de regulă, două sau trei vagoane de serviciu.
Românul a călătorit noaptea, așezat direct peste încărcătura de minereu. Pentru a-și putea face un loc de dormit, el și ceilalți nouă membri ai grupului au plătit localnici să niveleze suprafața.
„Am făcut 13 ore. Am plătit localnicii să niveleze totul”, a povestit Lucian Daghie. Călătoria nu a avut un tarif propriu-zis, însă grupul a achitat până la 100 de dolari pentru munca localnicilor.
Condițiile au fost dificile. În timpul nopții, temperatura a coborât la aproximativ 4-5 grade Celsius, motiv pentru care globetrotterul a purtat haine groase și ochelari de schi. Ziua, în deșert, temperaturile pot trece de 40 de grade Celsius.
Un traseu cu riscuri
Linia ferată leagă Zouérat de Nouadhibou, trecând prin Fdérik și Choum. Construcția a început în 1960, iar calea ferată a fost deschisă în 1963. Infrastructura este administrată de Société Nationale Industrielle et Minière, compania de stat care controlează exploatarea minereului de fier.
Linia a fost naționalizată în 1974, după ce devenise o sursă importantă pentru economia Mauritaniei. Doi ani mai târziu, atacurile repetate ale miliției Polisario au dus la scoaterea ei din funcțiune și au afectat grav economia țării.
Reparațiile au început după securizarea traseului, iar trenurile au revenit pe linie la începutul anilor 1980. Transportul turiștilor a fost reluat în ianuarie 2019, după o pauză de zece ani, cauzată de faptul că o parte a traseului traversa o zonă turistică interzisă.
Uneori, trenurilor de marfă le sunt atașate vagoane pentru pasageri. Cei mai aventuroși aleg însă să meargă direct pe vagoanele de minereu, unde condițiile sunt dure, iar căderile pot fi fatale.
Orașele vizitate în Mauritania
În aceeași călătorie, Lucian Daghie a ajuns la Chinguetti, vechi oraș fortificat din regiunea Adrar, aflat la marginea Saharei. Localitatea este supranumită „Sorbonna Saharei” datorită rolului său istoric în studiul religiei, astronomiei și matematicii.
Chinguetti a apărut inițial în secolul al VIII-lea ca punct de popas pentru pelerinii care mergeau spre Mecca, apoi a fost refondat în secolul al XIII-lea, devenind un centru comercial al caravanelor transsahariene. Orașul este considerat al șaptelea cel mai sfânt loc al Islamului și păstrează biblioteci cu mii de manuscrise islamice medievale.
În 1996, Chinguetti a fost inclus în patrimoniul mondial UNESCO. Daghie a mai vizitat Ouadane, aflat de asemenea pe lista UNESCO, precum și oaza Terjit.
Mauritania se află în nord-vestul Africii, între Oceanul Atlantic, Senegal, Mali, Algeria și Sahara Occidentală. Aproximativ 94% din teritoriul țării este acoperit de Deșertul Sahara, iar capitala este Nouakchott.
Globetrotterul a vorbit și despre problema sclaviei din această țară. Deși Mauritania a interzis oficial sclavia în 1981, fiind ultima țară din lume care a făcut acest lucru, grupurile locale pentru drepturile omului susțin că zeci de mii de oameni, în special membri ai comunităților Haratine și afro-mauritane, continuă să trăiască în condiții de servitute.
