Ali Asgari, unul dintre cineaștii importanți ai Iranului, continuă să creeze filme în ciuda presiunilor autorităților. Regizorul în vârstă de 44 de ani a vorbit despre lipsa speranței în țara sa, despre interdicțiile primite și despre felul în care cinematografia îl ajută să meargă mai departe.
Ali Asgari s-a aflat în România la începutul lunii noiembrie, la cea de-a 17-a ediție a festivalului Les Films de Cannes à Bucarest. Evenimentul a reunit filme de artă, producții prezentate în exclusivitate, cineaști consacrați și nume considerate promițătoare pentru cinematografia internațională.
Filmele care l-au dus la Cannes
Regizorul a fost nominalizat de două ori la Palme d’Or, în competiția dedicată scurtmetrajelor de la Festivalul de la Cannes. Peliculele More Than Two Hours, lansată în 2013, și The Silence, din 2016, i-au adus recunoaștere internațională.
Ali Asgari a absolvit Universitatea Azad din Teheran în 2007, apoi s-a mutat în Italia, unde a studiat cinematografia la Universitatea Roma Tre. Debutul său în lungmetraj a venit în 2017, cu Disappearance, proiect dezvoltat în cadrul rezidenței Cinéfondation de la Cannes și prezent ulterior la Festivalul de Film de la Veneția.
Cel mai recent lungmetraj al său, A Bit of Light, a fost selectat în competiția oficială de la Veneția. Povestea urmărește un medic a cărui clinică este închisă de autorități, într-o societate în care deciziile de zi cu zi ajung să fie influențate de presiuni politice și administrative.
Cineastul este regizor, scenarist și producător și face parte din Academia Americană de Film, cunoscută sub acronimul AMPAS. Filmele sale urmăresc adesea viețile oamenilor marginalizați și dificultățile provocate de birocrație sau de regulile religioase din Iranul contemporan.
„Nu putem face planuri pentru viitor”
Ali Asgari spune că instabilitatea din Iran îi împiedică pe oameni să-și construiască planuri pe termen lung. Schimbările apar de la o zi la alta, iar nesiguranța ajunge să afecteze inclusiv speranța pentru viitor.
„Nu putem face planuri pentru viitor pentru că, în fiecare zi, totul se schimbă”, a explicat regizorul. El a povestit că personajul principal din cel mai recent film al său spune: „Atunci când mă trezesc dimineața, nu știu dacă până seara voi mai fi în viață sau nu”.
În opinia sa, oamenii ajung să trăiască într-o așteptare continuă, fără să știe ce se va întâmpla în luna următoare sau în anul următor. Tocmai de aceea, Asgari încearcă să surprindă în filme acele detalii simple care îi ajută pe oameni să rămână conectați la viață.
A Bit of Light pornește de la povestea unui bărbat care vrea să-și ia viața, dar este readus constant în mijlocul existenței. Pentru acest film, regizorul s-a inspirat și din ideea absurdității formulată de Albert Camus: oamenii caută răspunsuri mari, însă viața nu le oferă întotdeauna astfel de explicații.
„Ceea ce rămâne este faptul că acceptăm aceste dificultăți ale vieții, dar alegem să continuăm să trăim”, a spus Ali Asgari. El crede că sensul poate fi găsit în momentele mici și obișnuite, nu neapărat în evenimente spectaculoase.
Când orice gest devine politic
Regizorul consideră că Iranul este profund divizat, iar ruptura are și cauze politice. El spune că politicienii au contribuit în timp la această separare, care a devenit atât de adâncă încât nu vede o soluție simplă pentru refacerea unității.
În Iran, chiar și alegerile aparent banale pot căpăta o semnificație politică. Prețurile din magazine se schimbă permanent, internetul a fost întrerupt în timpul războiului și chiar unele persoane care aveau acces la internet au fost arestate.
„Orice faci devine ceva politic, un act politic”, a declarat Ali Asgari. Pentru el, politica este prezentă în conversații, la cumpărături și în aproape toate aspectele vieții de zi cu zi, fără ca oamenii să poată evita această realitate.
Cinematografia, forma lui de rezistență
În ciuda tuturor piedicilor, regizorul spune că nu a vrut să renunțe la creație. „Deocamdată, singura lumină pe care o am este cinematografia”, a mărturisit el, explicând că filmele îi oferă energia de a continua și de a transmite aceeași lumină și altor oameni.
La Veneția, o femeie l-a îmbrățișat după proiecția filmului și i-a spus că pelicula i-a făcut dor de mama sa. După vizionare, femeia și-a sunat mama și a vorbit cu ea, iar astfel de reacții l-au convins pe Asgari că un film poate produce schimbări prin gesturi mici, chiar dacă nu poate transforma radical societatea.
Cineastul vede creația ca pe o formă de luptă lentă, cu efecte care apar treptat. El consideră că diferența dintre un artist și un om de afaceri este că artistul caută să adauge ceva vieții, chiar și puțin, în loc să ceară permanent mai mult de la ea.
Interdicții și filme realizate pe ascuns
După prezentarea satirei Terrestrial Verses la Cannes, în 2023, autoritățile iraniene i-au confiscat temporar pașaportul și i-au interzis să mai regizeze în țara natală. De asemenea, timp de opt luni, nu a avut voie să părăsească Iranul, iar mai multe bunuri personale confiscate din apartamentul său i-au fost returnate abia după câteva săptămâni.
Ali Asgari spune că nu a fost prima dată când s-a confruntat cu astfel de probleme, însă aceea a fost cea mai lungă interdicție de călătorie. În perioada respectivă, a ales să nu renunțe și a realizat un lungmetraj documentar care s-a bucurat de succes.
Regizorul afirmă că fiecare proiect presupune găsirea unei soluții diferite. Cu sprijinul unui producător care îi asigură finanțarea, el lucrează uneori cu echipe restrânse și încearcă să filmeze într-un mod discret, în afara circuitului oficial.
Asgari consideră că această strategie face parte din rezistența sa artistică. Autoritățile încearcă să-i limiteze exprimarea, iar el caută permanent modalități de a continua să lucreze.
În cazul scurtmetrajelor, cineastul nu spune că s-ar fi confruntat cu obstacole majore, deoarece autoritățile nu le acordă aceeași atenție. Problemele au apărut mai ales odată cu lungmetrajele, când oficialii au încercat să-l împiedice să filmeze sau i-au creat dificultăți după finalizarea producțiilor.
Ali Asgari precizează că realizarea unui film nu este, în sine, o infracțiune în Iran. Potrivit lui, cineaștii ajung să fie pedepsiți mai ales din cauza conținutului considerat prea dur sau a activismului politic, în timp ce dificultățile sale au fost, până acum, mai puțin severe.
