Cât costă o noapte în domeniul regelui Charles din Valea Zălanului

Domeniul deținut de regele Charles în Valea Zălanului, Covasna, îi întâmpină pe turiști cu șapte camere duble, amenajate în trei căsuțe de oaspeți. Tarifele pornesc de la 130 de euro pe noapte, iar pentru un sejur cu mese și activități incluse prețul poate ajunge la 195 de euro de persoană.

Fiecare cameră are baie proprie și terasă, iar proprietatea păstrează atmosfera unei gospodării tradiționale transilvănene. O clădire separată este destinată momentelor de relaxare și meselor festive, în jurul unui șemineu.

Mobilierul de epocă, covoarele din lână realizate manual în atelierul domeniului și cuverturile de puf completează decorul. Camerele sunt încălzite printr-un sistem central, dar și cu ajutorul sobelor tradiționale din faianță.

Tarifele pentru cazare și mese

Pentru o noapte, vei plăti între 130 și 159 de euro, echivalentul a aproximativ 650-795 de lei. Costul diferă în funcție de camera aleasă și de perioada în care faci rezervarea.

  • Micul dejun costă 10 euro, adică aproximativ 50 de lei;
  • Prânzul este 20 de euro și include trei feluri de mâncare, fără băuturi;
  • Cina are același tarif de 20 de euro, iar meniul cu trei feluri include și un pahar de pălincă autohtonă.

Mesele nu sunt cuprinse în tariful standard de cazare și se achită separat. Dacă vrei să ai totul organizat de la început, poți alege pachetul „All inclusive”, cu un preț între 180 și 195 de euro de persoană pe noapte.

Ce camere poți rezerva

Camerele au stiluri diferite și oferă facilități adaptate tipului de sejur. Variantele disponibile sunt:

  • Camera Prințului și Camera Majordomului – spații mai generoase, cu paturi duble și căzi de baie clasice;
  • „Stream Cottage” și „Lower Cottage” – camere decorate în stil regional, cu duș și posibilitatea de a alege între pat dublu sau paturi twin;
  • Camera Mătușii Ida – o cameră de 12 metri pătrați, destinată celor care călătoresc singuri, dotată cu duș și cu un autentic pat-sertar transilvănean pe două niveluri.

Ce include pachetul „All inclusive”

Pachetul complet cuprinde băutura de bun venit, cina din prima seară, micul dejun de la plecare și prânzul. În plus, ai la dispoziție activități zilnice, transport, ghid personal și bilete de intrare la obiectivele turistice din împrejurimi.

Pentru turiștii care aleg doar cazarea, o zi de activități poate fi cumpărată separat cu 90 de euro de persoană. Sunt disponibile și drumeții suplimentare, la un tarif de 70 de euro de persoană.

Te-ar putea interesa si

Vezi si

Proverbe chinezești și o probă de caligrafie îi așteaptă pe concurenții Asia Express

Concurenții Asia Express ajung marți, 27 octombrie 2026, la Templul lui Confucius din orașul Quzhou. În etapa a opta, oboseala acumulată și presiunea cursei...

Cătălin Botezatu, mărturie despre atacul din Londra: i-au tăiat ceasul de la mână

Cătălin Botezatu a povestit ce s-a întâmplat în noaptea în care a fost atacat la Londra și a oferit detalii despre procesul aflat în...

Brigitte Pastramă, mesaj dur pentru Ioana Simion în scandalul cu Ilie Năstase

Brigitte Pastramă a reacționat public după acuzațiile lansate de Ioana Simion la adresa lui Ilie Năstase. Fosta soție a marelui tenismen susține că a...

Gabriella Barbu ajunge la Insula Iubirii România, alături de patru ispite revenite

Sezonul 10 al emisiunii „Insula Iubirii” aduce în Thailanda 20 de ispite, printre care Gabriella Barbu, românca devenită cunoscută în Spania după povestea cu...

Ileana Badiu, după 10 ani de luptă pentru normalizarea menopauzei: „Am stat dreaptă”

Ileana Badiu a organizat miercuri cea de-a 15-a ediție a evenimentului „Let’s Talk About Menopause”, după un deceniu în care a adus menopauza în...