Alexandru Sautner nu exclude o eventuală participare la „Asia Express”, însă știe deja alături de cine s-ar vedea în competiție. Juratul de la „Chefi la cuțite” a explicat de ce soția sa, Flavia, nu ar fi alegerea potrivită pentru un astfel de reality show.
Chef-ul recunoaște că fiecare sezon de „Chefi la cuțite” vine cu emoții puternice, chiar dacă s-a obișnuit cu atmosfera filmărilor. „Tot timpul avem emoții, emoțiile nu lipsesc pentru că Chefi la cuțite este un show care ne-a intrat în sânge acum și îl tratăm cu foarte mare seriozitate, este o competiție foarte strânsă între noi. Este exact ca prima zi de școală, exact ca prima zi când am venit în primul sezon al nostru, când l-am făcut, emoțiile sunt de fiecare dată la fel de mari”, a spus Alexandru Sautner.
De ce nu ar merge cu soția
Întrebat dacă ar accepta provocarea „Asia Express”, juratul a preferat să păstreze misterul. „Să știi că toată lumea ne întreabă, dar nu știu. Hai să ne lăsăm surprinși”, a declarat el.
În schimb, Flavia nu intră în planurile lui pentru competiție. Sautner spune că soția sa nu este o persoană foarte competitivă, iar formatul presupune un ritm dificil și multă presiune. „Doamne ferește, nu! Flavia nu este o tipă atât de competitivă, nu-i place, dar never say never, știți cum este. Dar cred că ar fi greu să fiu cu Flavia într-o competiție de așa anvergură. E o competiție grea Asia Express”, a explicat bucătarul.
Juratul de la Antena 1 ar lua în calcul, în schimb, o echipă formată din colegii săi. „Recunosc că mă atrage, recunosc că mă intrigă puțin, dar nu cred că Flavia ar fi partenera cea mai potrivită pentru așa ceva. Nu știu, m-aș vedea cu unul dintre colegi: cu Orlando, cu Ștefan, cu Richard. Cu ei, da, aș putea să fac”, a adăugat Alexandru Sautner.
Pe cine susține în sezonul 2026
Alexandru Sautner urmărește și ediția „Asia Express” din 2026, unde spune că toți concurenții i se par simpatici și determinați. Printre participanții care i-au atras atenția se numără Maurice Munteanu și Gabriel Torje, pe care îl consideră un competitor puternic și cu care este prieten.
Deși nu a desemnat o echipă favorită, chef-ul a mărturisit că ține în mod special cu Maurice Munteanu: „Deocamdată sunt toți simpatici. Îmi place Maurice foarte mult, pentru că îmi place ambiția lui, dar îi văd foarte puternici. Îl văd pe Torje foarte puternic. Torje mai îmi e și prieten. Favorită așa nu aș putea să zic că am o echipă neapărat. Îmi plac toți, dar sincer țin cu Maurice”.







