Alina Pușcău, mesaj emoționant din Grecia, în timpul tratamentului oncologic

Alina Pușcău a ales să se retragă pentru câteva zile într-un loc de rugăciune din Grecia, în timp ce urmează un tratament oncologic în Statele Unite. Vedeta a mers la Biserica Agios Dimitrios din Salonic împreună cu mama sa și a transmis un mesaj profund despre felul în care își privește diagnosticul.

Modelul, căruia medicii i-au descoperit mai multe tumori, a găsit sprijin în credință și în prezența mamei sale. Alina a publicat pe rețelele sociale imagini din interiorul lăcașului de cult, dar și o fotografie alături de cea care îi este aproape în această perioadă dificilă.

„Mulțumesc, Doamne, pentru tot!”, a scris vedeta în dreptul imaginilor din pelerinajul său. Mesajul postat din Salonic a primit numeroase reacții și gânduri bune din partea fanilor și a celor apropiați.

Mesajul transmis din pelerinaj

Alina Pușcău spune că nu vrea să privească boala ca pe o luptă purtată împotriva unui dușman, ci ca pe o experiență care o îndeamnă la introspecție și schimbare. Vedeta a explicat pe Instagram perspectiva care o ajută să treacă prin această etapă:

„Cancerul nu este un intrus. Cancerul nu este un război care trebuie dus. Cancerul este un profesor. Cancerul vrea să fie înțeles. Cancerul este o oportunitate de a privi în interior. Cancerul este o oportunitate de a te reconstrui și de a evolua”.

Stabilită de mai mulți ani în Statele Unite, Alina Pușcău continuă tratamentul oncologic, iar călătoria în Grecia i-a oferit un moment de liniște și reconectare spirituală. Mama sa a însoțit-o pe tot parcursul pelerinajului și rămâne principalul ei sprijin.

Te-ar putea interesa si

Vezi si

Cum alegi fusta evazată perfectă în funcție de înălțimea ta

Fusta evazată poate transforma rapid o ținută, de la una relaxată pentru oraș până la un look elegant pentru un eveniment. Lungimea, talia, materialul...

Roxana Nemeș a arătat pentru prima dată chipurile gemenilor săi, Ania și Zain

Roxana Nemeș a sărbătorit primul an de viață al gemenilor săi, Ania și Zain, printr-o petrecere alături de familie și prietenii apropiați. Cu această...

Sandra Mutu debutează la Antena Stars: va prezenta retrospectiva știrilor din weekend

Sandra Mutu intră în echipa Antena Stars și își începe activitatea în televiziune. Soția lui Adrian Mutu va prezenta „Retrospectiva Știrilor Antena Stars”, program...

Geta Sterp este însărcinată cu al doilea copil și va avea o fetiță

Geta Sterp a anunțat, chiar de ziua ei, că familia se va mări. Influencerița a împlinit 30 de ani pe 10 septembrie și a...

Mircea Bravo a ratat la un punct examenul pentru Barou. Cum i s-a schimbat destinul

Mircea Bravo, pe numele său real Mircea Popa, a dezvăluit că înainte să devină comedian și actor își dorea să practice avocatura. Parcursul său...