Cătălina Mihai, actrița și soția lui Alex Bogdan, urcă pe scena „Vocea României” în ediția difuzată vineri, 16 octombrie 2026, la PRO TV. Apariția ei îi va lua prin surprindere pe antrenori, iar Tudor Chirilă nu își va ascunde uimirea când o va vedea în concurs.
„N-am crezut în viața mea că tu o să vii aici”, îi va spune Tudor Chirilă actriței. Horia va remarca transformarea ei din timpul interpretării: „În momentul în care tu ai început să cânți parcă era un copil și brusc în trei secunde te-ai transformat într-o bestie adevărată”.
Și Smiley va reacționa imediat după momentul Cătălinei Mihai. Antrenorul îi va cere ajutorul lui Alex Bogdan pentru a o convinge să intre în echipa sa: „Convinge-o să vină la mine în echipă, te rog frumos”.
Alte momente ale ediției
Ediția din 16 octombrie va aduce și o revenire pe scena emisiunii. Un concurent care a participat în urmă cu doi ani, fără să întoarcă vreun scaun, va încerca din nou să-i impresioneze pe antrenori.
După prestația sa, acesta le va transmite antrenorilor: „Am nevoie să vă luptați pentru mine”. De această dată, Irina Rimes va folosi butonul „A doua șansă”, oferindu-i posibilitatea de a continua competiția.
În aceeași ediție va cânta și Raluca Bălan. Pavel Bartoș i-a oferit în ediția precedentă arma lui secretă, astfel că artista are ocazia să revină în sezonul actual și să încerce să-i convingă pe antrenori.







