Delia a stârnit mii de reacții cu noua sa piesă, „Femeia”. Melodia combină un sound apăsător cu un mesaj direct despre presiunile și stereotipurile la care sunt supuse femeile. Piesa se îndepărtează de pop-ul luminos și dansabil, mizând pe influențe de pop alternativ, trap și urban pop. Basul sintetic, producția minimalistă pe alocuri și atmosfera tensionată îi dau un aer întunecat și teatral. Mesajul este transmis fără ocolișuri și pune în discuție felul în care societatea judecă alegerile, corpul, libertatea și rolul tradițional al femeii. Delia vorbește despre ipocrizia standardelor duble, într-un registru pe care unii ascultători l-au descris drept curajos și sincer.
Reacții împărțite în online
Comentariile publicate după apariția piesei au fost foarte diferite. Unii fani au apreciat atitudinea artistei și au considerat melodia un manifest feminist, în timp ce alții au criticat limbajul și abordarea considerată prea agresivă. „Delia, noi nu suntem de decor și alinare”, „Superbă. Nu datorezi frumusețea ta nimănui” și „Delia, ne mângâi sufletele și duci muzica ta la nivel de artă” sunt câteva dintre mesajele favorabile. Au apărut însă și reacții precum „Pare o piesă copiată după ce a generat AI-ul”, „Ciudățică piesa” sau „Ai început să fii prea feministă”. Alți internauți au acuzat-o pe Delia că promovează un discurs resentimentar ori că folosește teme activiste pentru a provoca reacții și a obține vizualizări. În versurile piesei, artista afirmă: „Nu stăm cuminți în vază, așteptând o rază, femeile lucrează, lucrează, lucrează”.







