Gabriela Cristea a redescoperit o fotografie realizată în adolescență, alături de un articol publicat în 1993. Amintirea a emoționat-o și a făcut-o să privească diferit distanța dintre fata de atunci și viața pe care o are astăzi.
În perioada respectivă, Gabriela Cristea era elevă în clasa a XII-a la Liceul de Coregrafie din București. După ce impresionase la concursul Miss Adolescența ’92, tânăra își dorea să urmeze Institutul de Teatru, la secția Coregrafie, iar modelingul îl considera doar un posibil hobby.
Articolul vechi o descria ca fiind șatenă, cu ochii verzi și cu o personalitate pe care chiar ea o considera dificilă. Printre preferințele sale se numărau florile și hainele negre, însă adolescenta avea și o pasiune aparte pentru conversațiile telefonice. Materialul purta titlul „În căutarea unui prieten, Gabi Cristea se dezvăluie: «Ador să vorbesc la telefon»”.
Visurile unei adolescente
Recitirea textului, după mai bine de trei decenii, i-a arătat vedetei cât de prudente erau planurile sale pentru viitor. Gabriela Cristea spune că, la acel moment, chiar și puținele dorințe pe care și le permitea i se păreau greu de realizat.
„1993…și când mă gândesc cât de puțin îmi dădeam voie să visez… Am recitit articolul și m-a emoționat cât de puține lucruri îmi doream atunci. Pentru mine, cea de atunci, chiar și acelea păreau greu de atins. Când pornești de foarte jos, ajungi să-ți măsori până și visurile, să nu cumva să ceri prea mult de la viață. Habar n-aveam că Dumnezeu avea să-mi dea vânt în aripi. Eu încercam să-mi găsesc un drum, fără să bănuiesc unde avea să mă ducă.”
Fotografia i-a readus în minte anii de muncă, încercările și oamenii care au avut încredere în ea. Gabriela Cristea a vorbit și despre familia sa, considerând că toate aceste etape au contribuit la viața pe care o trăiește acum.
„Abia acum, văzând fotografia, am simțit cât de mare este distanța dintre începutul meu și viața pe care o am astăzi. Anii de muncă, încercările, oamenii care au crezut în mine, mult zbucium, familia mea… Le trăiești pe rând și uneori uiți să te minunezi de tot ce s-a adunat. Articolul acesta mi-a amintit de unde am plecat. Și m-a făcut să-I mulțumesc lui Dumnezeu că viața mea a ajuns mult dincolo de cât îndrăzneam eu să visez.”
