Mirela Retegan și Maya, victorie la Asia Express după o probă cu penalizare

Mirela Retegan și Maya au câștigat cea de-a șaptea amuletă de la „Asia Express”, după ce au încheiat proba la doar câteva secunde în fața echipei formate din Loredana Chivu și Ana Maria Mocanu. Victoria le poate aduce și imunitatea mică, însă cursa a fost complicată de o penalizare de cinci minute.

Concurentele au avut de parcurs întregul parc și de recuperat patru piese necesare construirii unei coloane. Pentru a ajunge la componente, au trebuit să identifice pietre, să descifreze simboluri, să aprindă bețe parfumate în fața unui monument și să folosească un sistem de scripeți.

Construcția finală a fost realizată cu ajutorul unei macarale, iar presiunea timpului și-a spus cuvântul. În așteptarea reluării probei după penalizare, Mirela Retegan i-a spus partenerei sale: „Hai, Maya, am alergat cât n-am alergat. N-am mai fost atât de stresată. Este cel mai lung minut din viața mea”.

Replici după cursă

După încheierea jocului, Loredana Chivu a susținut că strigătele Mirelei Retegan le-au afectat concentrarea. „Doamna Retegan, astăzi, a prins voce să țipe. Nu eram foarte concetrate la ceea ce făceam și auzeam în fundal țipete de la doamna raggaeton, care ea a spus că nu țipă. Îmi pare rău de avantaj și că am pierdut în fața doamnei raggaeton”, a afirmat aceasta.

Mirela Retegan a explicat că reacția ei a fost intenționată și inspirată de experiențele anterioare din competiție. „Urlatul de la final a fost strategie clară, pentru că eu mi-am dat seama că în toate jocurile în care jucam lângă ele sau Valerie, urletele lor mă distrăgeau”, a spus concurenta. Ana Maria Mocanu a răspuns: „Eu nu v-am deconcentrat pe dumneavoastră”.

Te-ar putea interesa si

Vezi si

Ilona Brezoianu amână tăierea moțului lui Matei pentru o petrecere în aer liber

Ilona Brezoianu și Andrei Ril sunt părinții lui Matei de nouă luni, iar actrița a povestit cum își organizează viața de când băiețelul a...

Raluca Bădulescu intră din nou în Asia Express pentru a-i sprijini pe Maurice și Connie

Raluca Bădulescu revine în „Asia Express”, însă de această dată nu ca participantă, ci pentru a-i ajuta pe Maurice Munteanu și Connie Preda. Apariția...

Cristiano Ronaldo se retrage din naționala Portugaliei la 41 de ani

Cristiano Ronaldo a decis să încheie capitolul reprezentativei Portugaliei după mai bine de două decenii. La 41 de ani, atacantul lasă în urmă recorduri...

Oana Radu a slăbit 16 kilograme în 46 de zile fără injecții sau pastile

Oana Radu a anunțat că a dat jos 16 kilograme în doar 46 de zile, după ce, în ultimii trei ani, acumulase aproape 25...

Marina Almășan a spus „DA”: inelul primit de la Sorin Mărcuș are o poveste emoționantă

Marina Almășan și Sorin Mărcuș au făcut un pas important în relația lor. Realizatoarea TVR a fost cerută în căsătorie în timpul unei vacanțe...