Nicole Kidman, apariție spectaculoasă după divorț. Fanii speculează că și-a pus implanturi mamare

Nicole Kidman a atras toate privirile la premiera din Los Angeles a filmului „Practical Magic 2”, unde a purtat o rochie cu un decolteu foarte generos. Apariția actriței a reaprins zvonurile potrivit cărora aceasta ar fi apelat în secret la o operație de mărire a sânilor.

În vârstă de 59 de ani, vedeta australiană a ales pentru eveniment o creație Atelier Versace, realizată de Pieter Mulier. Rochia, cu partea superioară decorată cu dantelă elaborată, i-a evidențiat bustul, iar Nicole și-a completat ținuta cu un colier negru din dantelă, pantofi în aceeași nuanță și cercei statement.

Fotografiile de la eveniment i-au făcut pe unii admiratori să creadă că actrița ar fi trecut printr-o intervenție estetică după despărțirea de Keith Urban. Cei doi s-au separat oficial în septembrie anul trecut, după 19 ani de căsnicie, iar divorțul s-a încheiat în ianuarie anul acesta.

Ce spune un chirurg estetician

Dr. Cat Begovic, chirurg plastician din Beverly Hills, a analizat imaginile fără să o fi consultat sau operat personal pe Nicole Kidman. Medicul consideră că modificările observate ar putea indica existența unor implanturi mamare.

„Din punctul meu de vedere, par să aibă aproximativ 225-250 de centimetri cubi, cu o proiecție moderată”, a declarat chirurgul. Aceasta a remarcat că bustul actriței pare să aibă un contur mai bine definit și un volum mai mare în partea superioară, adăugând: „Sunt proporționate cu silueta ei, iar ea arată uluitor”.

Implanturile mamare pot avea forme și niveluri diferite de proiecție, de la variantele mai plate, asemănătoare unei picături, până la cele rotunde și mai pline. Nicole Kidman a recunoscut în trecut că a folosit injecții cu Botox, însă a renunțat după ce nu a fost mulțumită de rezultat. În ceea ce privește o eventuală operație de mărire a sânilor, actrița nu a confirmat și nici nu a infirmat vreodată informațiile.

Nicole Kidman în tinerețe
Nicole Kidman în tinerețe

Sandra Bullock, prietena și colega lui Nicole Kidman, a glumit pe seama subiectului la premiera din Los Angeles. Pentru revista People, actrița a spus că, deși o cunoaște pe Nicole de aproximativ 30 de ani, „sânii noștri sunt încă în același loc”.

Nicole Kidman iubește din nou

După încheierea mariajului cu Keith Urban, Nicole Kidman ar avea o relație cu investitorul Michael Reinstein. Surse din presa internațională susțin că povestea lor este serioasă și că între cei doi există o chimie evidentă.

Reinstein și actrița ar avea și situații financiare apropiate. Averea lui este estimată la aproximativ 330 de milioane de dolari, în timp ce Nicole Kidman ar deține circa 250 de milioane de dolari. Keith Urban are o avere estimată la 75 de milioane de dolari.

Actrița nu s-ar grăbi însă să ajungă din nou la altar. În această etapă, ea se concentrează pe carieră și familie. Nicole Kidman are patru copii: Isabella, în vârstă de 33 de ani, și Connor, de 31 de ani, din căsnicia cu Tom Cruise, precum și Sunday, de 18 ani, și Faith, de 15 ani, din mariajul cu Keith Urban.

Te-ar putea interesa si

Vezi si

Michael Satterlee, antreprenorul de 18 ani care a făcut 300.000 de dolari într-o lună

Michael Satterlee avea doar 18 ani când un produs imprimat 3D i-a transformat pasiunea pentru afaceri într-un succes spectaculos. Un videoclip publicat pe Instagram,...

Geanta Dior cumpărată cu 94 de euro s-a vândut cu aproape 9.300 de euro

O femeie din Marea Britanie a făcut o descoperire spectaculoasă într-un magazin caritabil din Cotswolds. Geanta Dior pentru care a plătit 80 de lire...

Roxana Hulpe, provocare inedită în sala de dans alături de Rareș Cojoc

Roxana Hulpe a lăsat pentru scurt timp pupitrul de știri și a intrat pe ringul de dans alături de campionii Rareș Cojoc și Andreea...

Irina Fodor, despre relația cu fiica ei, Diana: „Ne certăm de la egal la egal”

Irina Fodor a povestit cum s-a schimbat relația cu fiica ei, Diana, după ce adolescenta a început să-și contureze propria personalitate. Prezentatoarea „Asia Express”...

Mirela Retegan a dezvăluit ce ar fi stat în spatele reacțiilor lui Valerie Lungu

Comportamentul lui Valerie Lungu din „Asia Express – Drumul Mătăsii” a fost privit de Mirela Retegan dintr-o perspectivă diferită. Fondatoarea Găștii Zurli a urmărit...