Primele indicii în cazul morții Mădălinei Apostol: alcool și un amestec de pastile

Primele rezultate medico-legale obținute în cazul morții Mădălinei Apostol ar fi indicat prezența alcoolului și a unui amestec de medicamente în organism. Datele preliminare susțin ipoteza unui deces accidental, provocat de combinația periculoasă dintre substanțe.

Deocamdată, anchetatorii nu au stabilit cauza finală a morții. Concluziile definitive vor putea fi trase abia după finalizarea tuturor analizelor și verificărilor medico-legale.

Mesajul transmis de fiul ei

Tony, fiul cel mare al Mădălinei Apostol, le-a cerut celor care au cunoscut-o să nu o păstreze în memorie prin prisma tragediei. Tânărul a vorbit despre perioada extrem de grea prin care trece familia și a explicat că vestea morții a ajuns la el prin intermediul unei persoane apropiate.

Mădălina Apostol copii
Mădălina Apostol copii

„A fost o femeie foarte bună, și-a dorit ca fiecare dintre voi să vă amintiți de ea într-un mod bun (…) Acest moment e foarte greu pentru toată lumea (…) Prima oară a fost la o clinică, ulterior la o mănăstire. Vreau să știți că nu a vrut să facă ce a făcut, a fost un simplu accident ce s-a întâmplat și rog pe toată lumea să nu și-o amintească așa. A fost un simplu accident (…) Vestea am aflat-o de la un apropiat de-al nostru și cam atât. Ulterior, voi vorbi mai mult, acum doresc să stăm puțin singuri și fără să ne întrebe nimeni. Nici noi nu știm ce să spunem (…) Și-a iubit foarte mult copiii: și pe fratele meu și pe surioara mea mică (…) Pentru noi, mama a făcut tot”, a declarat Tony în cadrul unei emisiuni TV.

Te-ar putea interesa si

Vezi si

Madonna, moment controversat la MTV VMAs 2026: „Nu sunt foarte clară”

Madonna a atras atenția la MTV Video Music Awards 2026, după un moment de confuzie petrecut pe scenă, în timpul decernării unui trofeu. Artista,...

Sandra Bullock dezvăluie momentul neobișnuit trăit alături de Dolly Parton

Sandra Bullock dezvăluie momentul neobișnuit trăit alături de Dolly Parton Sandra Bullock a rememorat una dintre cele mai speciale experiențe pe care le-a avut...

Carolina Stramare s-a despărțit de Pietro Pellegri. Motivul invocat de fosta iubită a lui Ionuț Radu

Carolina Stramare, Miss Italia 2019 și fosta iubită a portarului român Ionuț Radu, nu mai formează un cuplu cu Pietro Pellegri. Cei doi au...

Laurette, acasă după 14 zile de spitalizare: „Fiecare zi este un pas înainte”

Laurette a fost externată după două săptămâni petrecute în spital, în urma unei noi intervenții chirurgicale. Vedeta a ajuns acasă și le-a transmis urmăritorilor...

Max Verstappen sparge ghinionul din Singapore: prima victorie pe circuitul de la Marina Bay

Max Verstappen a obținut, în sfârșit, prima victorie din carieră în Marele Premiu al statului Singapore. Pilotul Red Bull a dominat cursa nocturnă de...