Soția lui Samuel Gueulette, salvată după ce a amenințat că se aruncă de la etaj

Soția fotbalistului Samuel Leopold Gueulette, legitimat la UTA Arad, a fost salvată vineri, 6 noiembrie, după ce a amenințat că se aruncă de la etajul al doilea al unui bloc din municipiul Arad. Polițiștii, jandarmii și salvatorii ISU au intervenit rapid, iar femeia a fost dusă ulterior la spital pentru evaluare.

Incidentul s-a produs în jurul orei 11:34, la blocul R38. Femeia se afla între două balcoane, striga și a aruncat mai multe obiecte, printre care și scaune. Pentru a limita riscul unei tragedii, echipele de intervenție au amplasat o saltea pneumatică la baza clădirii.

Forțele de ordine au reușit să intre în imobil și să o imobilizeze înainte ca situația să degenereze. Tânăra a fost preluată în stare stabilă de echipajul Serviciului de Ambulanță Județean Arad, care i-a acordat primul ajutor, apoi a transportat-o la spital.

„Forțele de ordine au reușit să pătrundă în imobil și să imobilizeze persoana pentru siguranța acesteia. Ulterior, tânăra a fost predată în stare stabilă echipajului medical SAJ Arad, care i-a acordat primul ajutor și a transportat-o la spital pentru îngrijiri și evaluare de specialitate”, a transmis dr. Loredana Precup, purtătorul de cuvânt al SAJ Arad.

Ce se știe despre fotbalist

Samuel Leopold Gueulette are 26 de ani, evoluează pe postul de mijlocaș la UTA Arad și este internațional rwandez. El a semnat cu formația arădeană în septembrie 2026, după cinci sezoane petrecute în Belgia. Fotbalistul fusese dorit și de FCSB, însă mutarea nu s-a concretizat.

În actualul sezon de Superliga, Gueulette a jucat în trei partide pentru UTA. Nu s-a aflat pe foaia de joc la ultimele două meciuri, inclusiv la partida de vineri cu Petrolul Ploiești, pierdută de echipa arădeană pe teren propriu cu 1-0.

Fotbalistul s-a căsătorit în acest an, după cum reiese din imaginile publicate pe rețelele sociale. El și soția sa s-au mutat în România în urmă cu aproximativ două luni, după transferul lui la UTA. În timpul intervenției, femeia i-ar fi întrebat în mod repetat pe salvatori unde se află soțul ei.

Pentru sprijin emoțional și intervenție în situații de criză sunt disponibile următoarele numere gratuite:

  • depreHUB – 0800 0800 20, pentru suport psiho-emoțional în cazuri de anxietate și depresie;
  • Alianța Română de Prevenție a Suicidului – 0800 801 200;
  • Telefonul Speranței – 116 123;
  • Telefonul Copilului – 116 111, destinat copiilor, adolescenților și părinților;
  • 112, în cazul unui pericol iminent sau al unei crize acute de siguranță.

Te-ar putea interesa si

Vezi si

Laurette, acasă după 14 zile de spitalizare: „Fiecare zi este un pas înainte”

Laurette a fost externată după două săptămâni petrecute în spital, în urma unei noi intervenții chirurgicale. Vedeta a ajuns acasă și le-a transmis urmăritorilor...

David Popovici a primit un tricou special de la Inter, la meciul cu Como

David Popovici a fost oaspetele de onoare al lui Inter Milano la partida cu Como, disputată în etapa a 11-a din Serie A. Campionul...

Amelie Voigt Trejes, cea mai tânără miliardară din lume. Ce avere are brazilianca

Amelie Voigt Trejes, o braziliancă în vârstă de 21 de ani, a fost desemnată de Forbes cea mai tânără miliardară din lume. Tânăra are...

Un jurnalist american, cucerit de murăturile din București: „Cele mai bune din viața mea”

Un jurnalist american a descoperit în București o față neașteptată a gastronomiei românești: murăturile reinterpretate în combinații moderne. După o serie de degustări în...

Adela Popescu împlinește 40 de ani. Radu Vâlcan speră la o pauză de la filmări

Adela Popescu va împlini 40 de ani pe 8 octombrie, însă aniversarea ei nu a fost încă stabilită. Radu Vâlcan își dorește să-i pregătească...