Priveghiul Mădălinei Apostol a adus la capela cimitirului privat „Eternitatea” din București mai multe persoane care i-au fost apropiate. Raluca Dumitru, Bianca Drăgușanu și Claudia Stoica au venit să-i aducă un ultim omagiu, iar întâlnirea cu realitatea pierderii a fost copleșitoare pentru cei prezenți.
Raluca Dumitru a povestit că a păstrat legătura cu Mădălina Apostol încă din perioada în care aceasta administra clubul Bellagio și organiza prezentări. Cele două au fost foarte apropiate atunci, însă relația s-a rărit după mutarea Mădălinei în America. Totuși, au continuat să vorbească din când în când.
Ultima lor conversație ar fi avut loc în urmă cu câteva luni. Raluca spune că, la acel moment, prietena sa îi transmisese că se simte bine și nu i-a dat motive să creadă că trece printr-o perioadă dificilă.
„Eram foarte bune prietene, dar asta în perioada în care ea avea clubul Bellagio și se ocupa de prezentări. Am mai ținut legătura și după câțiva ani, dar, într-adevăr, relația noastră s-a mai răcit când ea s-a mutat în America. Mai vorbeam, dar nu atât de des, iar ultima oară cred că am vorbit cu ea acum câteva luni și mi-a spus că este foarte bine. Eu nu știam că ea are depresie, eu nu știam că ea a încercat să se mai omoare de câteva ori, pentru că, de fiecare dată când vorbeam, era o persoană optimistă, exact cum o știam eu, tot timpul cu zâmbetul pe buze și sărea în ajutorul oamenilor. Nu știa să spună niciodată nu. Dacă aveai nevoie de ajutor, te ajuta. Am rămas fără cuvinte și cu multe întrebări la care nu am răspuns”, a declarat Raluca Dumitru.

Bianca Drăgușanu, profund afectată
La priveghi a ajuns și Bianca Drăgușanu, care o cunoștea pe Mădălina Apostol de peste un deceniu. Cele două au petrecut împreună vacanțe și sărbători și au fost alături una de cealaltă în momente importante din viața personală.
Bianca a spus că îi este greu să accepte dispariția prietenei sale și că preferă să păstreze în minte imaginea Mădălinei vesele, pline de energie și mereu prezentă în centrul petrecerilor.

„Nu pot să mă gândesc la Mădălina la trecut, îmi e foarte greu să îmi găsesc cuvintele. Eu vreau să mi-o amintesc cum era, sufletul petrecerii, de fiecare dată. Nici nu știu ce să spun, pentru că nu mă așteptam să primesc vestea asta în această dimineață”, a transmis vedeta.
După ce a aflat vestea morții, Bianca Drăgușanu a mers la biserică pentru a aprinde o lumânare. Ulterior, a publicat pe Instagram mesajul: „Odihnește-te în pace, Mădălina Apostol! Ai fost minunată, dar nu m-aș fi putut gândi vreodată că ai să pleci așa…”.
Când are loc înmormântarea
Trupul neînsuflețit al Mădălinei Apostol a fost depus marți, 15 septembrie, la capela cimitirului privat „Eternitatea” din București. Familia și apropiații au venit să-și ia rămas-bun, iar înmormântarea este programată pentru joi, 17 septembrie.






