Concurenții de la „Asia Express – Drumul Mătăsii” au avut parte de o surpriză culinară după o zi plină de probe și drumuri. Găzduiți în locuințele unor familii din China, Mirela Vaida, Oana Tomoiagă, Maurice Munteanu și Connie Preda au descoperit mese încărcate cu preparate.
Ediția difuzată miercuri, 30 septembrie, a început cu o nouă provocare pentru concurenți. Pentru a ajunge la jocul de amuletă, aceștia au trebuit să găsească trei măști tradiționale chinezești ascunse printre 64.
Calificarea a fost obținută de trei echipe: Maurice Munteanu și Connie Preda, Mirela Vaida și Oana Tomoiagă, respectiv Gabi Torje și Alin Alexuc.

O cină pe măsura efortului
Mirela Vaida și Oana Tomoiagă au fost impresionate încă înainte să intre în apartamentul gazdelor. Locuința se afla într-o clădire cu 28 de etaje, detaliu care a făcut-o pe Mirela să exclame: „Mamă, câte etaje au, Oano! 28 de etaje are clădirea asta!”.
În interior, cele două au găsit un apartament spațios, elegant și foarte curat. Masa pregătită de localnici le-a atras imediat atenția, iar Mirela Vaida a reacționat: „O casă superbă, un apartament elegant, frumos, curat, mare. Ce mâncare au pe masă, fetiță, ce am făcut să merităm asta?!”. Printre preparate s-au numărat orezul și costițele de porc caramelizate.
Nici Maurice Munteanu și Connie Preda nu au dus lipsă de mâncare la gazdele lor. Cantitatea pregătită pentru cei doi l-a făcut pe Maurice să compare masa cu un festin desprins din povestea lui Ali Baba.

„Aia nu era masă, fetiță! Aia era… Ali Baba și cei 40 de hoți, după ce au găsit lampa, au frecat lampa și au cerut de mâncare! (…) 489 de feluri și în continuare o doamnă mai gătea”, a spus concurentul, surprins de abundența preparatelor.
Pentru echipele ajunse în casele chinezilor, seara a însemnat o pauză binevenită după autostop, probele contra cronometru și lupta pentru avantaje. Întâlnirea cu localnicii le-a oferit, totodată, ocazia de a descoperi mai îndeaproape tradițiile și ospitalitatea locului.







