Cristina Spătar, diplomă la 54 de ani după un curs de vinuri: pregătește o afacere

Cristina Spătar și-a surprins fanii cu o nouă preocupare. La 54 de ani, artista a absolvit un curs dedicat vinurilor și se gândește deja la lansarea unei game proprii.

Cântăreața originară din Onești, județul Bacău, a fost una dintre vocile cunoscute ale muzicii R&B românești la începutul anilor 2000. Deși nu mai apare la fel de des pe scena muzicală, Cristina Spătar a rămas activă în showbiz și prezintă emisiunea „Întâlnirea românilor” la Favorit TV, în fiecare miercuri, de la ora 19.00.

Ce a învățat la curs

Vedeta a participat timp de șase săptămâni la cursuri despre vin, unde a studiat calitatea băuturii, degustarea, asocierea cu preparatele gastronomice și istoria vinului. La final, a primit o diplomă și le-a arătat urmăritorilor documentul pe rețelele sociale.

„Am fost șase săptămâni! Am cunoscut o grămadă de doamne care au venit să învețe despre vin, să cunoască și calitatea vinului, dar și ce consumă. Mi s-a părut interesant! L-am făcut pentru cultura mea generală și în ideea că, dacă îmi lansez linia mea de vinuri, să știu cât mai multe despre vin”, a explicat Cristina Spătar.

În mesajul publicat după absolvire, artista a povestit că a învățat să descifreze vinul și să-i înțeleagă particularitățile. Ea a descris experiența drept o ocazie de a aprofunda noțiuni despre degustare, pairing gastronomic și trecutul acestei băuturi, mărturisind că își dorește să-și ducă mai departe noua pasiune.

Cum se menține în formă

Pe lângă proiectele profesionale, Cristina Spătar acordă atenție și sportului. Artista a spus că face mișcare în fiecare zi, folosind sala improvizată pe care o are acasă.

Te-ar putea interesa si

Vezi si

Gina Pistol îi permite fiicei sale să încalce regulile, dar cu o condiție clară

Gina Pistol a povestit cum experiențele din copilărie îi influențează felul în care o crește pe Josephine. Vedeta spune că fiica ei poate contesta...

Andreea Esca rămâne la Știrile PRO TV: nu ia în calcul divertismentul

Andreea Esca nu intenționează să renunțe la pupitrul Știrilor PRO TV pentru a prezenta o emisiune de divertisment. După mai bine de trei decenii...

Rochia roșie din satin ascunsă de Loredana Chivu în bagajul de la Asia Express

Loredana Chivu a ales să ia cu ea un obiect surprinzător în aventura „Asia Express – Drumul Mătăsii”. Printre lucrurile pregătite pentru sezonul 9...

Liliana Petrișor, campioana la biliard care a dormit doi ani în Gara de Nord

Liliana Petrișor, fostă multiplă campioană a României la biliard, își va spune povestea în noul sezon „Chefi la cuțite”. La 46 de ani, femeia...

Kelly McGonigal dezvăluie exercițiul zilnic care îți poate aduce bucurie și longevitate

Un gest simplu, repetat zi de zi, te poate ajuta să observi mai ușor clipele frumoase și să te bucuri de ele. Psihologul Kelly...