Anisia Gafton a născut marți, 13 octombrie, la vârsta de 42 de ani. Actrița și Serghei au devenit părinții unui băiețel sănătos și au publicat primele fotografii realizate în maternitate.
Vedeta a transmis un mesaj emoționant după naștere și le-a mulțumit medicului Gheorghe Gică, precum și întregii echipe medicale care a sprijinit-o. „Cel mai frumos sentiment din lume! Un sentiment pe care cuvintele cu greu îl pot descrie!”, a scris Anisia Gafton pe rețelele de socializare.
Actrița a vorbit cu recunoștință despre profesionalismul și implicarea medicului, dar și despre răbdarea și blândețea personalului din maternitate. „Astăzi, inima mea este plină de recunoștință, emoție și fericire”, a mărturisit ea.
Anisia a recunoscut că mesajul său a fost influențat și de emoțiile momentului, dar și de anestezice: „Vă voi purta mereu în suflet PS. Dacă sunt prea sensibilă e de la tot evenimentul petrecut dar și ca sunt anestezice”.
Numele bebelușului rămâne secret
Cei doi părinți au ales deja un nume pentru fiul lor, însă nu au dezvăluit care este acesta. Înainte cu două zile de naștere, Anisia explica faptul că decizia ar putea fi schimbată chiar în momentul în care își vor vedea copilul.
„Am ales numele, dar nu se știe dacă rămâne acesta, pentru că noi suntem spontani. Avem un nume, dar când ajungem acolo nu se știe niciodată ce ne vine în minte, când îi vedem fățuca. Că poate zicem: «Stai că el nu are față de numele ăsta»”, spunea comedianta.







