Petre Roman a dezvăluit ce pensie încasează la 80 de ani și cum își completează veniturile. Fostul premier a vorbit despre bani și despre activitatea sa profesională în emisiunea „Poarta Pangrati”, prezentată de Marina Almășan la TVR 2.
Deși a ajuns la o vârstă înaintată, Petre Roman continuă să predea, să participe la conferințe internaționale și să conducă activități academice. Spune că își păstrează energia inclusiv prin înot și prin bucuria de a rămâne activ.
În timpul emisiunii, fostul premier a explicat că pensia sa a fost majorată în 2024. După creșterea de 2.300 de lei, venitul lunar depășește 11.000 de lei.
„Am avut 50 de ani de muncă. Mi s-a mărit cu 2.300 de lei. Am contribuit și contribui permanent. Înseamnă ceva. (…) Abia acum, cu mărirea, am puțin peste 11.000 de lei”, a declarat Petre Roman.
Venituri din activitatea profesională
Petre Roman a precizat că nu se bazează doar pe pensie și că muncește în continuare pentru a-și suplimenta câștigurile. El este profesor și susține cursuri remunerate, iar la o universitate din Geneva ocupă atât funcția de președinte, cât și pe cea de profesor.
Pe lângă activitatea didactică, fostul premier participă la conferințe și proiecte de cercetare în mai multe țări. „Fac o mulțime de conferințe în lume, în calitatea mea de om de știință”, a spus Petre Roman.
În cadrul apariției televizate, el a menționat și celebrul pulover roșu purtat la Revoluție, pe care nu a reușit să îl aducă la emisiune. În schimb, a prezentat puloverul purtat în momentul în care a devenit prim-ministru al României.







