Ștergerea fotografiilor cu Olga Guțanu de pe rețelele sociale a alimentat speculațiile că CRBL s-ar fi despărțit de iubita lui, mai tânără cu 23 de ani. Artistul a lămurit situația și a spus că relația lor continuă, chiar dacă a ales să fie mai discret.
După mai bine de doi ani și jumătate de relație, CRBL a explicat că lipsa imaginilor cu Olga nu are legătură cu o separare. Cântărețul a precizat că își dorește să păstreze viața personală departe de expunerea publică și să fie asociat în primul rând cu muzica sa.
„Da, știu. Au trecut și pe la mine aceste vorbe scrise. Viața personală va fi din ce în ce mai departe de voi, o să încerc s-o țin cât mai aproape de mine, ca să pot să mă bucur mai mult”, a declarat CRBL.
Artistul a confirmat că el și Olga Guțanu sunt în continuare împreună. Mai mult, cei doi au fost văzuți recent la un eveniment, unde CRBL a venit însoțit de iubita sa, în ciuda zvonurilor apărute în ultima perioadă.
Reacția lui CRBL la comentarii
CRBL și Olga Guțanu și-au făcut publică relația după divorțul artistului. Aparițiile lor împreună și fotografiile publicate online au atras atenția inclusiv prin diferența de vârstă de 23 de ani, iar povestea lor a fost însoțită și de reacții critice.
Întrebat despre mesajele negative primite de-a lungul relației, cântărețul a spus că nu opiniile diferite l-au deranjat cel mai mult, ci agresivitatea și răutatea gratuite din unele comentarii.
„Nu, nu neapărat m-a afectat, mă afectează ce se întâmplă în lume, în general. E o răutate gratuită mult prea agresivă. Și oamenii, generații noi, generații vechi, nu contează, da? Că nu putem să-i punem pe toți la un loc, dar e mult, e mult prea mult, știi? Oamenii nu mai filtrează”, a spus CRBL.
La finalul declarației sale, artistul a subliniat că muzica rămâne prioritatea sa și a transmis clar că relația cu Olga este una bună: „Muzică. CRBL = muzică. Da, suntem bine”.







