Donald Trump a avut o reacție furioasă în ziua alegerilor din Statele Unite, după ce a urmărit transmisiunile Fox News. Președintele american a publicat, timp de aproximativ o oră și jumătate, mai multe mesaje critice pe Truth Social, vizând atât o jurnalistă, cât și sondajele prezentate de postul conservator.
Prima țintă a liderului republican a fost Jessica Tarlov, coprezentatoarea emisiunii „The Five”. Deranjat de comentariile analistei, Trump a numit-o „proastă de dă în gropi” și a spus că nu va mai urmări programul cât timp aceasta apare pe ecran.
Deși a anunțat că va schimba canalul până la încheierea intervenției jurnalistei, mesajele publicate ulterior au arătat că președintele a continuat să urmărească Fox News. Postul fusese, în trecut, unul dintre canalele sale preferate de știri.
Atac la sondajele Fox News
Trump și-a îndreptat apoi criticile către sondajele de opinie difuzate în timpul scrutinului. El le-a descris drept „cele mai proaste”, jignitoare și părtinitoare, susținând că fiecare chestionar urmărea să-i afecteze imaginea și să slăbească sprijinul pentru mișcarea conservatoare.
Președintele american a catalogat datele demografice și previziunile prezentate la televizor drept aberații menite să descurajeze alegătorii republicani. În plus, el a acuzat conducerea Fox Corporation că îi finanțează pe adversarii democrați și că le oferă prea mult spațiu vocilor care critică administrația sa.
În mesajele sale, Donald Trump a folosit termenul peiorativ „dumocrați” și a întrebat de ce postul acordă atenție unor politicieni democrați precum Hakeem Jeffries, Jamie Raskin, Ted Lieu și Pete Aguilar.
Liderul de la Washington a avertizat și că Fox News riscă un declin sever al audienței dacă își păstrează linia editorială și continuă să invite opozanți politici. Trump a susținut că telespectatorii fideli ai canalului încep să-l abandoneze din cauza modului în care postul reflectă activitatea administrației sale.







