Magda Pălimariu a slăbit 9 kilograme. Ce gustare are mereu la îndemână

Magda Pălimariu și-a etalat silueta la evenimentul Pro TV dedicat lansării grilei de toamnă, purtând cu încredere un costum de baie. Prezentatoarea rubricii Vremea a povestit cum a reușit să dea jos nouă kilograme începând din vară.

Transformarea a început la finalul lunii iunie, după o vacanță în care s-a privit cu alți ochi în fotografiile de pe plajă. La acel moment cântărea aproape 65 de kilograme și și-a propus să revină la greutatea de dinaintea sarcinii.

„Am vrut să ajung la greutatea mea de dinainte de a rămâne însărcinată și mai exact la 56 de kilograme, pentru că am avut ceva. Poate că nu se vedea foarte tare, dar m-am simțit eu … Aveam 65 kg aproape. Nu am ajuns încă la acele kilograme, dar deja mă simt mai bine în pielea mea. Am 57 kg, deci mai am un kilogram. Oricum mă opresc, gata, nu vreau nici să fiu prea slabă, că după aceea o dau în altele”, a declarat Magda Pălimariu.

Obiceiurile la care a renunțat

Vedeta a recunoscut că, după nașterea fiului său, Axel, programul meselor devenise dificil de respectat. Cina luată târziu, după ce băiatul adormea, ajunsese o rutină, iar pofta de dulciuri îi îngreuna eforturile de a slăbi.

Magda Palimariu – Pro TV
Magda Palimariu – Pro TV

Pentru a-și recăpăta disciplina, Magda Pălimariu a apelat la un nutriționist. Cu ajutorul planului făcut împreună cu Carmen, a eliminat zahărul din alimentație și nu a mai mâncat seara târziu.

„M-a ajutat. Eu am încercat și anul trecut să slăbesc, însă aveam nevoie de o anumită disciplină pe care eu nu mai reușeam să o dobândesc singură”, a explicat prezentatoarea.

Pe lângă mesele organizate, Magda are o soluție simplă pentru momentele în care îi este foame sau nu poate mânca la ora stabilită. „Întotdeauna am la mine un iaurt fără lactoză, nu plec de acasă fără el”, a spus vedeta Pro TV.

Te-ar putea interesa si

Vezi si

Meghan Markle, primele imagini cu familia după întoarcerea în Marea Britanie

Meghan Markle a publicat primele imagini cu familia după revenirea în Marea Britanie. Videoclipul o surprinde alături de Prințul Harry, Archie și Lilibet, dar...

Mirabela Grădinaru, mesaj pentru părinți de Ziua Sănătății Mintale

Mirabela Grădinaru a transmis sâmbătă, 10 octombrie, un mesaj dedicat Zilei Mondiale a Sănătății Mintale. Partenera președintelui Nicușor Dan le-a atras atenția părinților asupra...

Nicoleta Luciu, mesaj surprinzător după 14 ani de căsnicie cu Zsolt Csergo

Nicoleta Luciu și Zsolt Csergo formează un cuplu de 14 ani și au împreună patru copii. Deși relația lor a fost în repetate rânduri...

Ursula von der Leyen, povestea neștiută a mamei cu șapte copii

Dincolo de imaginea oficială de la Bruxelles, Ursula von der Leyen are o poveste de viață marcată de pierderi, curaj și alegeri neobișnuite. Președinta...

Andreea Raicu, reacție dură după discursul lui Mugur Mihăescu din Parlament

Andreea Raicu l-a criticat public pe Mugur Mihăescu după declarațiile făcute de deputatul AUR în Parlament despre femeile antreprenor. Vedeta a reacționat după ce...