Tudor Chirilă a ales bicicleta pentru o deplasare prin București, la o oră în care traficul este, de obicei, sufocant. Artistul a parcurs traseul dintre Hala Traian și Piața Charles de Gaulle, zona Aviatorilor, în numai 18 minute.
Drumul a fost făcut în jurul orei 18:00, când Capitala se află la orele de vârf. Chirilă a povestit experiența într-un videoclip publicat pe rețelele sociale și a recunoscut că numărul bicicliștilor din oraș rămâne foarte mic.
„Nu știu dacă încurajează pe cineva, că oricum suntem vreo 10 bicicliști în tot orașul, ceea ce e rău, dar eu am făcut de la Hala Traian, acum la ora 18:00, pe ceas 18 minute, până la statuia Aviatorilor. La orele acestea de vârf, merită cumva să te dai cu bicicleta”, a spus Tudor Chirilă.
Întâlnire pe același traseu
Artistul a mai dezvăluit că, pe drum, s-a întâlnit cu o cunoștință care mergea în aceeași direcție. În momentul în care el a ajuns la destinație, persoana respectivă se afla încă în zona Pieței Victoriei.
La 52 de ani, Tudor Chirilă continuă să fie prezent în mai multe domenii artistice. Este actor, muzician, scriitor și mentor, dar și o voce implicată în dezbaterile civice.
Artistul este cunoscut și pentru pozițiile directe pe care le exprimă în spațiul public. În trecut, el a vorbit despre lipsa de respect din sălile de teatru, subliniind că aceasta se vede mai ales prin telefoanele folosite în timpul spectacolelor, zgomot și comentarii nepotrivite.







